Angajat al Direcției Copilului dat afară pentru că a REFUZAT izolarea la locul de muncă

Respectivul salariat a fost trimis acasă deoarece nu a dorit să respecte ordonanțele militare aflate în vigoare, în contextul epidemiei de coronavirus.

 

Sute de salariați în izolare

 

Respectând prevederile Ordonanței Militare nr. 8, un numar de 245  salariați din cadrul centrelor rezidențiale din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecșia Copilului Botoșani au fost 14 zile izolați la locul de muncă.

 

Măsura a fost luată până în data de 24 aprilie, iar din data de 25 aprilie alți 270 de angajați sunt în zolare la locul de muncă, tot pentru două săptămâni de zile.

 

Toți angajații centrelor rezidențiale de adulți care au intrat în tura a doua, au fost testați de cadrele din DSP, iar rezultatele au fost negative.

 

”Până în acest moment nu avem colegi sau beneficiari infectați cu virusul COVID 19 , asta și datorită faptului că toți colegii nostri au înțeles că trebuie să respecte toate măsurile de protecție care au fost stabilite. Le mulțumesc pentru acest lucru și le mulțumesc pentru tot efortul depus în această perioadă!”,

a declarat Dan Șlincu, directorul DGASPC Botoșani.

 

Pentru faptul că nu a respectat prevederile ordonanței, refuzând izolarea la locul de muncă un salariat al acestei instituții, din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Leorda, a fost cercetat de comisia de disciplină a direcției și a fost emisă dispoziție a directorului executiv de desfacere a contractului de muncă.

 

De asemenea, pentru aceste abateri, a fost sancționat contravențional de către cadrele din Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store