Un tânăr de 16 ani care este găzduit într-unul din centrele de plasament din Dorohoi care este subordonat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), le dă adevărate bătăi de cap angajaţilor acestei instituţiei. Comportamentul său care pare a fi unul destul de agresiv a ajuns şi în atenţia directorului DGASPC, Liviu Rădăşanu care le-a solicitat specialiştilor găsirea unor soluţii pentru reabilitarea acestuia.
M.C. are 16 ani şi a fost abandonat de propria familie de la o vârstă fragedă când la numai patru ani a ajuns în plasament la un asistent maternal profesionist. După o perioadă de timp, părintele profesional a renunţat la minorul care a ajuns într-un centru rezidenţial alături de alţi copii instituţionalizaţi. Spre deosebire de ceilalţi, minorul a ieşit în evidenţă prin tulburări de comportament, el agresând un instructor din cadrul Complexului de Apartamente din Dorohoi dar şi prin nerespectarea oricărei reguli impusă la nivelul centrului. „Minorul este un copil cu tulburări de comportament, este în atenţia specialiştilor noştri, a asistentului social şi al psihologului, se face consiliere cu el, este implicat în fel şi fel de programe educative pentru a-l distrage de la alte activităţi care contravin regulamentului centrului. Ţinând cont de capacităţile intelectuale ale copilului, de zestrea lui genetică…el are un traseu mai anevoios. Pleacă fără voie din apartament, umblă pe străzi, vine când vrea el, merge la şcoală tot când vrea, nu se supune nici unei reguli”, a afirmat Cecilia Spătaru, şef serviciu DGASPC. Deşi a agresat şi un instructor din cadrul centrului, minorul nu poate fi tras la răspundere din punct de vedere legal, întrucât persoana vătămată nu a depus o plângere la Poliţie în acest sens. (G.E.)