Angajări de amploare în structurile MAI: Aproape 8.000 de polițiști, militari și alte categorii de noi angajați vor deveni bugetari în uniformă

Guvernul a adoptat astăzi o hotărâre prin care efectivele structurilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe timp de pace se suplimentează cu 7.880 posturi. Este vorba de 5.654 polițiști, 975 militari, 201 personal civil și 1.050 soldați și gradați profesioniști.

 

De la aparatul central la clubul Dinamo


Posturile sunt necesare în vederea înființării și redimensionării unor structuri din cadrul Aparatului central al MAI, Inspectoratului General pentru Imigrări, Poliției Române, Poliției de Frontieră Române, Direcției Generale de Pașapoarte, Direcției Medicale, Academiei de Poliție „A.I. Cuza”, C.S. „Dinamo” București, Inspectoratului General de Aviație al MAI și Jandarmeriei Române.


De asemenea, se înființează o funcție de secretar de stat pentru dialog social, la nivelul MAI, și o funcție de subsecretar de stat, în scopul coordonării activităților de analiză și de realizare a sintezelor cu privire la situațiile specifice aflate în responsabilitatea secretarului de stat pentru dialog social, precum și în scopul participării în cadrul comisiilor/grupurilor de lucru la unele activități de reprezentare.


O altă modificare se referă la încadrarea Unității de Politici Publice a Ministerului Afacerilor Interne ca structură în cadrul Direcției Generale Management Operațional.


”Aceste schimbări organizatorice și de resurse umane contribuie la consolidarea sistemului instituţional pentru creşterea capacităţii operaţionale, precum şi pentru a putea răspunde eficient întregului spectru de riscuri şi ameninţări specifice domeniului ordine şi siguranţă publică”,


Comunicat Guvernul României.

 

Motive? PNRR, Războiul din Ucraina, căutarea dispăruților


Astfel, în calitate de coordonator și beneficiar al investițiilor specifice din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, în actul normativ, sunt stabilite modificări ale organigramei Ministerului Afacerilor Interne. În acest sens, sunt prevăzute atât suplimentarea posturilor din cadrul structurii financiare, pentru îndeplinirea atribuțiilor financiar – contabile și asigurarea managementului financiar al fondurilor europene aferente, precum și crearea a două structuri specializate.  


Suplimentarea personalului Inspectoratului General pentru Imigrări este necesară pentru a asigura gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina, precum și a contingentului de 100.000 de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă din România.


În contextul modernizării tehnologice, incluzând operaționalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) și a extinderii instituției, prin constituirea unor structuri dedicate misiunilor de căutare a persoanelor dispărute, a unor compartimente de negociatori la nivelul inspectoratelor de poliție județene și prin redimensionarea Serviciilor pentru Acțiuni Speciale, Centrelor Operaționale și Centrelor de reținere și arest preventiv, s-a impus crearea unor noi posturi în cadrul Poliției Române.

 

Inclusiv pentru masterul de la ”Cuza” e nevoie de oameni noi


Optimizarea activității Gărzii de Coastă, respectiv asigurarea asigurarea pazei și protecției unor noi obiective (incluzând reconceptualizarea serviciului de pază asigurată cu soldați și gradați profesioniști) reprezintă obiectivele care au stat la baza suplimentării de posturi în cadrul Poliției de Frontieră și, respectiv, al Jandarmeriei Române.


Măsuri similare sunt prevăzute în cazul Direcției Generale de Pașapoarte în situația redimensionării Centrului Național Unic pentru  Personalizarea Pașapoartelor Electronice; al Direcției Medicale, în contextul înființării unui centru medical de diagnostic și tratament ambulatoriu din zona de nord a țării; al Inspectoratului General de Aviație al MAI, pentru operaționalizarea punctelor de operare aeromedicale Câmpulung Moldovenesc, Caransebeș și Brașov, precum și în vederea implementării programelor de masterat profesional în cadrul Academiei de Poliție “A.I.Cuza”.