Aneta lui Verginel - victorie clară la Mihai Eminescu, surpriză într-o mare comună

Mihai Eminescu, una dintre localităţile în care s-a derulat cea mai aprigă campanie electorală, are un câştigător detaşat.

 

Aneta Gireadă, conform previziunilor soţului său, deputatul Verginel Gireadă, a câştigat clar disputa, cu peste 50%.
Luiza Alexandru, principala sa oponentă, a reuşit totuşi să obţină pentru partid un scor care introduce UNPR în Consiliul Local cu două mandate.
Tot atâtea a obţinut şi Alianţa PSD – ALDE, Consiliul Local fiind completat de un independent, un profesor.
De cealaltă parte, PNL-ul a pierdut însă Primăria Truşeşti, unde Mihai Puruhniuc a pierdut în faţa lui Petru Grişa de la PSD. (S.B.)