Aneta Gireadă învestită primar cu Verginel, Roxana, Ţurcanu,flori & pupături– VIDEO&FOTO

 

Soţia fostului primar de Mihai Eminescu a preluat mandatul chiar de la acesta. Luni dimineaţă la Primăria din Ipoteşti a avut loc prima şedinţă a noului Consiliu Local. Aceasta a fost prezidată la început de prefectul Adrian Constantinescu.



După desemnarea preşedintelui de şedinţă, lucrările au fost însă blocate mai bine de o oră deoarece, din motive care nu au fost făcute publice, nu sosise încă hotărârea de la Judecătoria Botoşani privind validarea mandatului Anetei Gireadă. Situaţia a fost cu atât mai ciudată cu cât hotărârea respectivă fusese adoptată încă de pe 22 iunie. În aceste condiţii pauza iniţială de 10 minute s-a transformat într-una de peste 60 de minute, unul dintre consilieri, Gheorghe Epuraş, mărturisind că „mi s-a făcut foame”. În pauză a sosit şi preşedintele Consiliului Judeţean Florin Ţurcanu însoţit de consiliera sa Roxana Anuşca. Abia spre amiază a venit şi documentul mult dorit şi imediat Aneta Gireadă a depus jurământul sub privirile primului reprezentant al Guvernului în judeţ, al şefului CJ şi a soţului, care a începând de astăzi este consilier local de Mihai Eminescu. După ce a jurat a fost asaltată cu buchete de flori, unele având panglică tricoloră.










CITEŞTE ŞI:
 Nevasta lui Verginel e primar, Mişcarea a pierdut un oraş










VEZI ŞI:
 Miss electoral cu fete în costum de baie la Ipoteşti – GALERIE FOTO