Andrei contraatacă: Declarații sfidătoare, denigratoare și fără bază reală

Fostul viceprimar Cosmin Andrei a infirmat că ar fi semnat vreun document public după ce nu a mai avut calitatea de conducător al Primăriei Botoșani. Social democratul susține că data semnării actului adițional  fost 15 aprilie 2014, pe perioada în care încă ocupa fotoliul de viceprimar.

 

Actualul consilier local susține că acuzele care-i sunt aduse de către succesorul său pe funcție sunt de fapt o continuare a războiului politic început de Eugen Țurcanu, în stilu-i caracteristic.
Aceste acuze sunt nefondate și fac parte din același registru politic pe care l-am cunoscut până acum, a declarațiilor sfidătoare, denigratoare și fără nici o bază reală”, a declarat fostul viceprimar, Cosmin Andrei.
Cealaltă dată, respectiv 3 iunie 2014 ar fi cea la care documentul a fost înregistrat la Registratura Primăriei, după ce actul și-a urmat circuitul firesc în cadrul instituției.
Documentul a fost semnat de mine în timpul mandatului și a fost înregistrat probabil ulterior la Registratura Primăriei. Acel document nu are nici o dată ulterioară schimbării mele din funcție. Pentru că acel document are data de la Registratură nu este data documentului”, a mai adăugat Cosmin Andrei.
Eugen Țurcanu l-a acuzat pe Cosmin Andrei în cadrul ședinței de Consiliu Local de joi, 26 iunie de uzurparea unei calități oficiale prin a semna în calitate de viceprimar după ce a pierdut această funcție. (G.E.)
CITEȘTE:
 Cosmin Andrei acuzat ”penal” că a semnat acte ca viceprimar, fără să mai fie viceprimar - DOCUMENT