Andone, dublă de senzație în Spania – VIDEO

Florin Andone a reuşit cel mai bun meci de la venirea la Deportivo La Coruna. În partida de pe El Riazor cu Real Sociedad (5-1), una dintre cele mai bune echipe din La Liga, atacantul român şi-a trecut în cont prima sa dublă în Primera. El a contribuit şi la autogolul înscris de Inigo Martinez.

 

La scorul de 1-0 pentru Super Depor, a început spectacolul internaţionalului de 23 de ani: mai întâi, a centrat în forţă şi Inigo şi-a trimis mingea în propria poartă.

 

A urmat golul care a stabilit practic învingătoarea şi scorul pauzei: în minutul 42, Juanfran a centrat de pe partea dreaptă şi Florin a reluat din prima, fără nicio şansă pentru portarul Rulli.

 

"Aceasta este drumul pe care trebuie să continuăm. Avem câteva meciuri în care am jucat bine şi am fost răsplătiţi pentru evoluţiile bune, pentru că fotbalul a fost cu noi nu neapărat nedrept, dar am avut ghinion. În sfârşit a venit şi ziua noastră şi sunt foarte fericit că am reuşit să înscriu pentru aceşti suporteri. Sunt foarte fericit, nu pot să te mint, muncesc zi de zi ca să înscriu, pentru asta m-a transferat Deportivo, ca să marchez goluri. Este adevărat că traversez o perioadă bună, dar trebuie să rămân cu picioarele pe pământ şi să muncesc la fel. Am mai spus-o, e o chestiune de moment, sunt perioade negative şi pozitive, erau momente în care nu puteam să înscriem, acum reuşim să marcăm cu uşurinţă. Trebuie să încercăm să ne apărăm bine şi să marcăm la fel de mult. Suntem fericiţi pentru că eu cred că muncim bine, zi de zi. Merităm toţi felicitări, atât stafful tehnic cât şi jucătorii. Suntem uniţi şi merităm victoria pentru că muncim din greu", a declarat Andone după meci.

În minutul 77, cu 10 minute înainte de a fi înlocuit cu Joselu,botoșăneanul Andone a reuşit dubla, după un nou contraatac: a trimis în forţă la colţul scurt şi a blocat tabela la un 5-1 puţin scontat de cei mai fanatici suporteri ai lui Deportivo.

 

Vârful care i-a costat cel mai mult în această vară de galicieni a egalat astfel un record care îi aparţinea lui Gabi Balint, din 1992: a devenit al doilea român care înscrie cel puţin un gol în patru meciuri consecutive.
Acest lucru era puţin probabil cu o lună în urmă, atunci când Andone, fără gol după 9 etape, își făcea autocritica:

"Nu sunt mulţumit de situaţia mea, am 0 goluri marcate, sunt un om care rareori sunt mulţumit de ceea ce fac; nici anul trecut, când am dat 18 goluri, nu am fost foarte mulțumit, voiam mai mult de fiecare dată. Dincolo de orice altceva, atacanţii sunt judecaţi după numărul de goluri marcate. Pentru suporteri nu contează munca pe care o faci pentru echipă. Vreau să-mi schimb modul de a gândi, o voi lua de la zero în fiecare săptămâna, fiecare zi mă voi gândi că este prima, vreau să încep să înscriu. Cred că am ajuns până aici deoarece am demonstrat că am valoare”, spunea atunci Andone.

De atunci, s-au schimbat multe: Andone a ajuns la cota 5 în topul golgheterilor din La Liga, fiind mai bine clasat decât nume mari din campionatul Spaniei, precum Karim Benzema, Neymar sau Alvaro Morata (toţi cu câte 4).

Deportivo La Coruna a plătit pentru Andone 4,7 milioane de euro și 30% dintr-un transfer ulterior. Internaționalul român a devenit astfel cel mai scump transfer făcut de galicieni în ultimii 9 ani, și totodată cel mai scump jucător vândut de Cordoba în toată istoria clubului andaluz. După 14 etape disputate în La Liga, Deportivo e pe locul 16, cu 13 puncte cumulate. Aceasta a fost prima victorie a echipei lui Andone, după mai mult de două luni. (Sursa: Digi24)

 

Click AICI pentru VIDEO