Amorezul de la Primărie „înfundat“ de foştii subalterni

Poliţiştii locali care au filat-o pe amanta unui fost primar au oferit mărturii compromiţătoare în procesul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu.

 

Dorohoianul Gheorghe Nichita, în prezent consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, a ascultat, la ultimul termen al procesului său, mărturiile poliţiştilor locali Nicuşor Bălteanu şi Ciprian Felix Alexandrescu. 

 

În perioada în care Nichita era primar al Iaşiului, cei doi activau în cadrul Biroului Control Activităţi Comerciale, ultimul fiind şeful biroului. Cei doi martori au precizat în faţa instanţei de la Iaşi că îşi menţin declaraţiile date în faţa procurorilor, oferind mai multe detalii şi despre modul în care erau puşi să o supravegheze pe Adina Samson, fosta amantă a lui Nichita, în timp ce se aflau în timpul serviciului.

„În toamna anului 2014, am aflat că Adina Samson este prietenă foarte bună cu Nichita Gheorghe. Tot atunci, l-am întrebat pe Hliboceanu Liviu, care mi-a confirmat că sunt prieteni şi că suntem trei persoane care urmăresc această persoană. Din ceea ce am înţeles eu, Nichita Gheorghe îl suna pe Hliboceanu şi întreba unde se află Adina Samson în anumite perioade“, a declarat Nicuşor Bălteanu.

El a mai precizat că era trimis de fostul şef al Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu, pentru a vedea dacă maşina Adinei Samson era în faţa blocului, cele mai multe deplasări realizându-se cu maşina instituţiei. Au fost dăţi în care a mers şi în oraş după amanta primarului. Bălteanu a apreciat că activitatea sa profesională nu a fost influenţată, deoarece Adina Samson locuia în zona unde era şi el arondat ca poliţist local. Bălteanu a mai spus:

„Mi-am dat seama că nu este bine să fac astfel de verificări din punct de vedere profesional, însă niciodată nu i-am reproşat acest lucru inculpatului Hliboceanu Liviu.“

Un răspuns similar, la întrebarea „ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi realizat activitatea de supraveghere?“, adresată poliţiştilor de avocatul lui Nichita, a oferit şi Ciprian Alexandrescu.

„Sincer, nu ştiu!“, a răspuns acesta.

Alexandrescu a explicat judecătorilor că solicitările de a o supraveghea pe Adina Samson vedeau direct de la Liviu Hliboceanu şi că, în cazul său, frecvenţa acestora era de „două-trei ori pe săptămână“.

„I-am sugerat lui Hliboceanu Liviu că ar fi bine să angajeze o firmă de detectivi parti­culari pentru că nu intră în atribuţia noastră să facem astfel de verificări“, a mai spus Alexandrescu, fără a mai menţiona şi care a fost răspunsul primit de la şeful său.

Judecat într-un alt dosar

După ascultarea celor doi martori, Tribunalul Iaşi a decis amânarea procesului până pe 14 august, atunci când vor fi audiaţi şi alţi poliţişti locali. Nichita este inculpat în acest dosar alături de Liviu Hliboceanu, după ce, în timpul procesului, un alt şef din cadrul Poliţiei Locale Iaşi, Ştefan Avârvarei, a recunoscut faptele şi a fost condamnat cu suspendare.

 

Cele mai multe acuzaţii din dosarul de la Iaşi se referă la modul în care, orbit de gelozie – spun procurorii, Nichita ar fi determinat poliţiştii locali, prin intermediului lui Hliboceanu, să o supravegheze pe Adina Samson, fostă angajată în Primărie.

 

Nichita a fost arestat în acest dosar în primăvara anului 2015, faptele fiind plasate de procurori în perioada 2013 - 2015. Fostul primar din Iaşi a mai petrecut o perioadă în arest şi în dosarul de la Tribunalul Bucureşti, instrumentat tot de DNA, în care a fost deferit justiţiei pentru luare de mită, după ce ar fi cerut bani de la patronul UTI, Tiberiu Urdăreanu, pentru a derula corect un contract public de la Iaşi.(Sursa: Adevărul)