Americanii și italienii ne aduc grădinițe, botoșănenii nu mai fac copii : Este un dezastru, s-au născut 9, au murit 60GALERIE FOTO

Fericire maximă zi de zi într-o grădiniță dintr-un sat aproape uitat de lume și de guvernanți unde în jur de 25 de suflețele de copii își petrec diminețile cântând și fiind conduși ușor, ușor pe drumul cunoașterii.

 

Grădiniță fără...curent electric

Înainte stăteau într-o casă închiriată de la un sătean cu o suprafață de 12 metri pătrați și fără curent electric.
”După cum vedeți ceea ce ne bucură sufletele este că venim și găsim viață în grădiniță, venim și găsim activitate, bucurie. Este o mare realizare pentru copiii din zona centrală execuția acestei clădiri în parteneriat cu Fundația Kinder – In – Not din Italia. Nu o să-i uităm niciodată pentru ajutorul dat la un moment oportun când copiii din acest secol stăteau la o grădiniță fără curent electric, era ceva de nedescris”, a povestit primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelariu.

Joacă și veselie datorită italienilor

În fiecare zi micuții învață poezii, cântă sau servesc o masă, totul sub ochii atenți ai educatoarelor care nu-i scapă o clipă din vedere.
”Dimineața întâmpin copiii cu zâmbetul pe buze, facem salutul de dimineață cu cântecele, jocuri specifice temei din ziua respectivă, ne derulăm activitatea după anumite teme. Apoi copiii iau masa, un mic dejun rapid după care ne desfășurăm activitățile obligatorii, corectarea limbajului, activități matematice sau de cunoaștere a mediului”, a povestit și Mărioara Aiordăchioaei, educator – învățător în cadrul Grădiniței.

Copiii....specie pe cale de dispariție?

La fel de mare bucurie o au și copiii din satul Racovăț care beneficiază de asemenea de o grădiniță construită cu fonduri de la americani. O a treia de la nivelul comunității a fost reabilitată pe fonduri europene. Și totuși încă există o problemă…
”Noi avem toate spațiile foarte, foarte bine puse la punct și cu porțile deschise. Avem o problemă cu natalitatea în acest moment. Anii trecuți era problema spațiilor, acum problema este numărul de copii. Avem încă din fericire, dar pe viitor nu se prevede un spor de natalitate, sperăm să se întoarcă stranierii acasă și să-și aducă copiii. Este un dezastru din acest punct de vedere , anul acesta, s-au născut 9 și au murit 60”, a mai spus Dumitru Chelariu.
În anii precedenți natalitatea era aproape echivalentă cu mortalitatea mai spune primarul care consideră că în general satele din România trec printr-o acută depopulare.
Gabriela ERDIC
CITEȘTE:
 Primărie la un pas de prăbușire : Funcționarii stau cu frica-n sân : Vai de mine, cum stați aici? - GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]