Amenzi date și permise reținute în weekend de polițiști – BILANȚUL misiunilor

Valoarea amenzilor este de 165.000 de lei.

 

În weekendul care a trecut, respectiv zilele de 28 și 29 octombrie, polițiștii botoșăneni au acționat, în sistem integrat, cu sprijinul jandarmilor și  polițiștilor de frontieră, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor, fiind organizate 11 acțiuni punctuale în acest scop. De asemenea, în aceeași perioadă s-a intervenit la  peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 165.000 de lei și au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 26 de permise de conducere și 24 de certificate de înmatriculare.

 

De asemenea, o persoana a fost reținută, fiind surprinsă în flagrant delict de către polițiști, iar două persoane au fost depistate sub influența substanțelor psihoactive.