Serviciul Ordine Publică din cadrul IPJ Botoşani a desfăşurat sâmbătă o acţiune în mediul rural, în scopul prevenirii şi combaterii abaterilor pe linia transporturilor de materiale lemnoase.
Împreună cu lucrătorii de la Garda Forestieră s-au confiscat aproape 7 metri cubi de material lemnos, în valoare de 4.200 lei, precum şi suma de 550 lei. De asemenea, polițiștii au aplicat și opt sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.210 lei. Toate acestea după ce s-au legitimat zeci de persoane, s-au verificat 20 de agenți economici și s-au controlat o mulțime de autovehicule. Acțiunea survine declanșării ”Lunii plantării arborilor” de către Direcția Silvică Botoșani, ocazie cu care directorul Gheorghe Rusu declara că tăierile ilegale se mențin la cote reduse în județ.