Amenzi şi confiscări de aproape 1 miliard date de o instituţie – AFLĂ care

 

Ploaie de amenzi şi confiscări de produse într-o singură lună. Cei care au recurs la aceste măsuri au fost comisarii de la Garda Financiară – Secţia Botoşani care au verificat în decursul lunii decembrie a anului trecut peste 100 de operatori economici botoşăneni.
În urma verificărilor efectuate de comisari, la societăţile comerciale controlate au fost constatate contravenţii pentru care au fost dispuse măsuri de sancţionare contravenţională şi confiscări de bunuri, cu precădere produse accizabile în valoare totală de 81.200 de lei. Cele mai importante abateri depistate de comisari au fost privitoare la nerespectarea prevederilor legale privind comercializarea mărfurilor cu amănuntul, nerespectarea disciplinei financiar contabile sau lipsa actelor de provenienţă a produselor expuse la comercializare. Sancţiunile aplicate, în funcţie de gravitatea neregulilor au fost cuprinse între 300 de lei în cazul persoanelor fizice respectiv 6.000 de lei în cazul celor juridice.
CITEŞTE:
 Garda Financiară sesizare penală împotriva unui patron de fabrică