Amenzi de peste jumătate de miliard la patronii botoşăneni

 

Ploaie de sancţiuni aplicate de organele de control din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoşani în rândul agenţilor economici locali. În urma unui bilanţ efectuat pe luna septembrie a acestui an, inspectorii muncii au controlat aproape 200 de operatori economici şi au aplicat aproximativ 400 de sancţiuni contravenţionale.
Astfel, în cadrul serviciului Sănătate şi Securitate în Muncă s-au efectuat controale preventive la aproape 60 agenţi economici fiind aplicate 224 sancţiuni  contravenţionale, dintre care 5  amenzi în valoare de  24.000 lei. Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnavire profesională, neinstruirea lucrătorilor la angajare, lipsa planului de prevenire şi protecţie, neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic sau neanunţarea de către angajator a evenimentelor în care au fost implicaţi lucrătorii. Valoarea sancţiunilor aplicate de către compartimentul Sănătate şi Securitate în Muncă în luna  septembrie 2012 a fost de 24.000 lei.
Totodată, în cadrul serviciului Control Relaţii de Muncă au fost efectuate  controale la un număr de aproape 130 de angajatori, cu un număr de 4.112 salariaţi din care 2.140 femei. Au fost sanctionaţi 61 angajatori, au fost aplicate 195 sancţiuni contravenţionale din care 12 amenzi şi 183  avertismente, valoarea totala a sanctiunilor aplicate fiind de 58.000 lei, din care 30.000 lei pentru muncă nedeclarată. Pe acest segment, printre deficienţele constatate se regăsesc neînfiinţarea şi/sau netransmiterea în termen la Inspectorat a datelor privind Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor, neîntocmirea documentelor de evidenţă a timpului de lucru şi nerespectarea prevederilor privind repausul săptămânal.
CITEŞTE:
 Încă o ruşine la un concurs pentru şefia unei instituţii: a picat la proba de calculator