AMENZI de 16.000 de lei în weekend, 14 șoferi lăsați fără permise de conducere – FOTOGALERIE

Nu mai puțin de 400 de persoane au fost legitimate, polițiștii verificând totodată 150 de autovehicule și aproape 30 de societăți comerciale.

 

În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au acționat, pe raza întregului județ,  pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența drogurilor sau a alcoolului.

 

Totodată, polițiștii au organizat 6 acțiuni punctuale pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice și au intervenit la peste 90 de evenimente sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

 

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate peste 400 de persoane, controlate peste 150 de autovehicule și 27 de obiective economice.

 

Polițiștii au efectuate 89 de testări cu etilotestul și 12 testări cu aparatul DrugTest.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

 

Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 14 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.