Amendă uriaşă aplicată la Liceul din Şendriceni de inspectorii muncii

 

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au finalizat cercetările demarate la Grupul Şcolar Alexandru Vlahuţă din Şendriceni, astfel în urma în urma controlului efectuat în data de 11 iulie 2012 privind verificarea modului de respectare a prevederilor legislaţiei din domeniul securităţii şi a sănătăţii în muncă au fost constatate neconformităţi pentru care s-au aplicat 4 sancţiuni, dintre care două amenzi în valoare totală de 20.000 lei şi 2 avertismente.

Printre neconformităţile depistate se regăsesc următoarele: nerealizarea evaluării riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv pentru grupuri sensibile la riscuri  specific, neautorizarea conform prescripţiilor tehnice ISCIR a  cazanelor de la centralele termice de la internat şi de la şcoală, precum şi a vaselor de expansiune, exploatarea şi depozitarea în condiţii necorespunzătoare de securitate a buteliilor de oxigen utilizate la atelierul mechanic şi neinstruirea  şi neinformarea personalului  didactic şi a elevilor în practica şcolară  cu privire la riscurile de accidentare şi îmbolnavire profesionala specifice activităţilor desfăşurate.
Controlul a fost demarat ca urmare a unor sesizări făcute de o serie de cadre didactice din cadrul unităţii şcolare la mai multe instituţii publice şi ca urmare a unei sarcini trasată de prefectul judeţului la Grupul Şcolar Şendriceni.
Citeşte şi:
Nereguli depistate de comisia prefectului la Şendriceni