Ambulanţele expirate zac în curtea SJA : Dacă nu avem cu ce le înlocui...

 

Parcul auto al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani (SJA) necesită îmbunătăţiri. Deşi este dotat cu 41de autosanitare, doar 24 dintre ele sunt noi. La sfârşitul anului precedent, s-au primit trei ambulanţe marca Citroen, care au intrat în circulaţie abia pe 1 februarie.
La ora actuală SJA Botoșani are în dotare 41 de autosanitare, din care una de tip C pentru terapie intensivă, majoritatea de tip B pentru acordarea de asistenţă medicală de urgenţă, patru pentru consult la domiciliu şi patru de tip A pentru transport neasistat. De asemenea, mai sunt şi autosanitare care ţinute de rezervă, care se pun în funcţiune dacă sunt necesare suplimentări.

„Avem maşini pentru rezervă, ele sunt în stare de funcţionare în caz de ceva se pot folosi, dar sunt depăşite fizic şi moral, sunt din înainte de anul 2000, uzate fizic puternic. Degeaba avem patru echipaje, dacă ambulanţe noi avem numai vreo 24. Trebuie să completăm cu celelalte de la transport, rezerva…Aşteptăm să mai primim ca să putem casa, ele au norma şi de kilometri, şi de ani, şi amortizarea, dar dacă nu avem cu ce le înlocui…”, a declarat Radu Nechifor, director tehnic SJA Botoşani.
Autosanitarele de rezervă, deşi sunt depăşite, sunt totuși păstrate până în momentul în care se vor primi altele noi.
CITEŞTE:
 Horror la Salvare: A strâns o asistentă de gât şi a spart geamul maşinii - FOTOGALERIE