Marți, 25 septembrie 2018, primarul Cătălin Flutur a primit vizita Ambasadorului Irlandei în România Excelența Sa, Derek Feely.
Într-un comunicat de presă reprezentanții Primăriei susțin că întâlnirea a fost desfășurată într-un climat deosebit de cordial și a avut ca scop promovarea oportunităților de afaceri și găsirea de noi zone de afaceri pentru investitorii irlandezi.
Pornind de la faptul că în zona noastră funcționează deja trei firme cu capital irlandez, Excelența Sa s-a arătat interesat de oportunitățile pe care atât județul cât și municipiul Botoșani le pot oferi oamenilor de afaceri din țara sa.
Pentru a contura cât mai bine imaginea comunității pe care o reprezintă Cătălin Flutur a făcut o prezentare a municipiului, a proiectelor cu finanțare europeană care se află în curs de derulare dar și a proiectelor de viitor.
Pe parcursul discuțiilor a fost subliniat faptul că, deși aflate la extremitățile Uniunii Europene Irlanda și România pot dezvolta relații de parteneriat și de afaceri, modelul irlandez de absorbție și dezvoltare a fondurilor europene putând fi unul inspirațional pentru țara noastră.
Primarul Cătălin Flutur a făcut de asemenea observația că investițiile sunt benefice deoarece crează locuri de muncă acasă la noi, ca o măsură de stopare a migrației forței de muncă autohtone în alte țări.
Vizita de astăzi a Ambasadorului Derek Feely se înscrie într-un program regional care cuprinde județele Botoșani și Suceava.
De comun acord s-a convenit menținerea și dezvoltarea contactului stabilit cu prilejul acestei întâlniri.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL: