Alţi trei elevi botoşăneni au fost eliminaţi de la bac

 

După cei trei candidaţi la examenul de bacalaureat care au fost eliminaţi luni de la proba scrisă de la limba română, în cursul zilei de miercuri, 4 iulie 2012, alţi trei elevi au fost scoşi din sala de examen.

Motivul pentru care s-a luat această decizie a fost faptul că unul dintre ei avea asupra sa un telefon mobil care a sunat în timpul examenului, iar ceilalţi doi au fost surprinşi cu materiale de inspiraţie. Potrivit metodologiei, candidaţii eliminaţi vor putea susţine din nou examenul de bacalaureat în toamna anului 2013. „Au fost prezenţi 3.182 de candidaţi, adică un procent de 95,9% şi absenţi 133, adică 4,2% şi trei eliminaţi. Unul dintre ei a fost eliminat din cauza telefonului mobil care a sunat iar ceilalţi doi pentru fiţuici”, a declarat Rodica Mighiu, purtător de cuvânt IŞJ. Elevii care au fost scoşi din examen provin de la Grupul Şcolar Regina Maria din Dorohoi şi de la Centrul de Examen Alexandru cel Bun Botoşani. Conform calendarului, la proba din data de 4 iulie candidaţii au susţinut examenul la matematică, profil real filiera teoretică, pentru toate profilele din filiera tehnologică, profil militar şi profil pedagogic, specialitatea învăţători, educatori de pe filiera vocaţională, istorie pentru profilul umanist din filiera teoretică dar şi pentru toate profilele şi specialităţile din filiera vocaţională, cu excepţia celor menţionate mai sus.