Alimente sigure în magazinele botoşănene – AFLĂ cine dă asigurări

 

Produsele alimentare care au ajuns pe masa botoşănenilor în zilele de Crăciun şi nu numai sunt sigure din punct de vedere sanitar şi nu prezintă riscuri asupra sănătăţii consumatorilor.

Cel puţin asta susţin inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) care, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă au efectuat o serie de controale la agenţii economici locali pe linia alimentelor care sunt comercializate pentru masa de Crăciun. Potrivit conducerii acestei instituţii nu au fost depistate produse cu abateri, semn că operatorii economici dar şi producătorii, de la an la an sunt mai atenţi cu alimentele scoase la vânzare. „În cursul zilelor premergătoare Crăciunului inspectorii sanitar veterinari au efectuat controale în toate unităţile care procesau şi comercializau produse necesare pentru sărbătorile de iarnă. Nu am avut probleme deosebite, ceea ce înseamnă încă un pas în ceea ce înseamnă că agenţii economici înţeleg prioritatea de a produce produse salubre, de a comercializa produse în unităţi autorizate din punct de vedere sanitar veterinar”, a declarat Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA. De asemenea, în acest an, spre deosebire de cei precedenţi nu au fost înregistrate reclamaţii din partea botoşănenilor. (G.E.)