PDL-iştii şi PNL-iştii nu s-au mulţumit nici măcar cu o alocare 40% - 40%, respectiv 20% pentru PSD de împărţire a fondurilor de la bugetul de stat. Grupul consilierilor democrat-liberali şi liberali au depus un nou amendament prin care să se majoreze cotele alocate unor primării conduse de membri PNL şi PDL, inclusiv cea a municipiului Botoşani.
Consilierii PSD au protestat faţă de noua iniţiativă deoarece aceasta, în opinia lor, ar ridica la cîte 45% fondurile repartizate primăriilor PDL şi PNL şi ar lăsa cu numai 10% cele ale PSD. „E un buget de campanie electorală. Nu este un buget al judeţului, este unul al d-lui Gireadă, d-lui Ţurcanu şi a băieţilor deştepţi de la drumuri”, a afirmat PSD-ista Violeta Teslaru. Preşedintele CJ a recunoscut că banii se împart politic. „Nu vreau să mă disculp, dar dvs. ştiţi foarte bine că un proiect de buget nu poate deveni niciodată lege dacă nu întruneşte jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie”, a spus Mihai Ţâbuleac. Şedinţa este foarte tensionată, cu afirmaţii grele făcute de toate părţile.