Alianța Dreapta Unită de la Botoșani are candidați la locale: MOMENTUL în care vor fi anunțați - VIDEO

După Conferința Județean de Alegeri de la Forța Dreptei, liderul formațiunii botoșănene a avut o scurtă întâlnire cu jurnaliștii. 

 

Viorel Iliuță a atins mai multe aspecte de interes, una dintre teme fiind desemnarea candidaților la alegerile locale pentru aceia dintre botoșăneni care vor să voteze un partid de dreapta care nu este în alianță cu PSD. 

 

Viorel Iliuță, președinte Forța Dreptei

„Discuțiile sunt avansate și eu zic că săptămâna viitoare vom anunța candidații. În acest moment mai sunt mici retușuri din acest motiv nu îmi permit să devoalez în avans numele candidaților, mai avem mici amănunte de pus la punct iar anunțarea candidaților se va face săptămâna viitoare, într-o conferință de presă”,

 

 

Alianța Dreapta Unită (ADU) este formată din Forța Dreptei, USR și Partidul Mișcarea Populară (PMP). 

Pentru listele de candidați a fost stabilită o formulă prin care celor de la USR, fiind considerați mai puternici le revin primele locuri, următoarele fiind alocate celor de la PMP care sunt mai bine organizați în județ.

 

Forța Dreptei vine pe locul trei, însă Viorel Iliuță este convins că va avea două poziții eligibile de consilieri. 

 

Ce a spus despre primarii migratori puteți urmări în partea a doua a materialului video de mai jos: