Mii de oameni, din Botoșani, România și de pe toate continentele au trecut cel puțin o dată, în ultimii ani, pe aici pentru a afla povești noi despre orașul vechi. Prea puțini știu însă că în spatele acestei pagini se află un tânăr botoșănean, astăzi trăitor în Cluj, dar care nu a abandonat Botoșaniul de odinioară.

Absolvent al Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” (profil arte plastice), Alexandru Hriscu a studiat Biblioteconomie și Știința informării la Facultatea de Istorie si Filosofie UBB (facultate și master), iar în prezent este bibliotecar la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca.

Încercând un portret al tânărului bibliotecar, ne întoarcem la cuvintele prof. Mihaela Arhip, cea care își descrie astfel fostul elev: ”pasionat de Istorie, cu o gândire critică în curs de formare, gândire capabilă să declanșeze procese cognitive complexe, care încep cu acumularea de informaţii și se termină cu luarea de decizii”. Sau: ”rebel în limita bunului-simţ, cu un simţ al umorului nativ, mai mult sau mai puţin subtil, adaptabil, în funcţie de situaţie, apanaj al omului inteligent, uneori ezitant, alteori cu încredere în sine şi spontan”. Și încă: ”Mi-l amintesc sub o aparenţă de fragilitate care ascunde forţa celui care ştie ce vrea, discret şi sociabil. Un elev axat pe împlinirea unui vis cultivat din copilărie. Un elev format de cadre didactice de specialitate de o reală valoare”.

L-am invitat pe Alexandru Hriscu, la rubrica Botoșanii de altădată, pentru a ne vorbi nu doar despre orașul vechi, ci și despre prezent și viitor.

”Tot mai mulți botoșăneni doresc să cunoască istoria orașului”

-Alexandru Hriscu, de ani de zile ne dăruiți splendide imagini cu orașul vechi, însă ele sunt prezentate într-o haină ”de epocă”, în fapt o poveste ce presupune nu doar un bun simț al scrierii, ci și o minuțioasă documentare care nu se formează de azi pe mâine, ci prin îndelungă preocupare. Cum a pornit acest proiect al Botoșaniului de odinioară?

-Acest proiect a fost conceput încă din anul 2017-2018, când a trebuit să-mi fac lucrarea de licență, alegând ca temă o parte a istoriei orașului natal, Botoșani. Fiind la Facultatea de Istorie, la specializarea Biblioteconomie, am ales să fac despre istoria bibliotecii celui mai vechi liceu din orașul Botoșani, adică Liceul A. T. Laurian, acum Colegiu Naţional, fost Gimnaziu de la Botoșani. Cercetând minuțios tema prin diferite publicații, am mers din notă în notă de subsol și astfel am dat peste un tezaur de informație care m-a captivat și, pe lângă informații despre Liceul A. T. Laurian, am dat peste foarte multă documentație despre orașul Botoșani, inedită, care, după părerea mea, trebuia adusă în fața publicului larg printr-o pagină de Facebook.
 

Primele fotografii mai interesante pe care le-am descoperit au fost cele de pe pagina de Facebook a Muzeului Județean Botoșani, însă nu cunoșteam locația exactă a acestora. Am decis să le postez pe un grup foarte activ de botoșăneni, numit “Grup Botosani on-line”, și reacția membrilor grupului a fost pozitivă, chiar neașteptat de pozitivă, convingându-mă să creez în noiembrie 2019 o pagină unde să adun acel grup de oameni interesați de istoria vizuală și documentară a orașului Botoșani. Am urmăritori foarte fideli și foarte activi, care mă urmăresc și astăzi încă din noiembrie 2019, și care mă ajută să completez cu detalii interesante toate fotografiile pe care le postez.

-Botoșaniul de odinioară vs Botoșaniul de azi. Cel puțin asta ar fi tentația, de fiecare dată când ne mai ajunge din urmă câte o imagine veche. Cum se vede din partea cealaltă, a căutătorului de trecut? Ce înseamnă pentru dvs. aceste fragmente decupate din orașul de demult?

-Pentru mine, această pagină, această documentare despre trecutul orașului este o pasiune. Pentru mine aceste fragmente de istorie înseamnă foarte mult, deoarece aș dori să știu cât mai multe detalii din Botoșaniul de odinioară, pe care apoi să le prezint publicului larg. Am pornit această pagină de la ideea de a aduce în fața publicului informații, fotografii și subiecte inedite, netratate încă de alte pagini Facebook ce au ca subiect istoria orașului Botoșani. Pe mine mă bucură foarte mult faptul că tot mai mulți botoșăneni doresc să cunoască istoria orașului, deoarece reach-ul cel mai mare al paginii este datorat botoșănenilor, însă mă mândresc și cu faptul că am sute de urmăritori și din alte orașe, care doresc să cunoască mai multe despre Botoșani.

”Cu această pagină pun în practică ceea ce am fost învățat să fac în facultate”

-Locuiți în Cluj, de bună seamă ați călătorit și prin alte meleaguri. Dacă ar fi să le povestiți ardelenilor, de pildă, despre Botoșani, care ar fi primele repere către care vă îndreptați? Primele din vechea urbe și primele din Botoșaniul zilei de azi?

-Întotdeauna încerc să mai povestesc prietenilor de aici detalii despre istoria orașului Botoșani, în special comparată cu istoria orașului Cluj. Ideea este că orașul Cluj a fost unul dintre cele mai importante orașe din Ardeal și, astfel, a avut parte de foarte mulți oameni cu studii făcute la importante instituții de învățământ din Occident, și urmările acestui fapt se pot vedea în dezvoltarea orașului de-a lungul timpului. Administrația ungară și austriacă a fost foarte atentă cu sistematizarea satelor și orașelor, nu chiar oricine își construia ce dorea și unde dorea, precum se întâmpla prin Principatele Române, însă și potența financiară era alta.
 

Totuși, și târgul Botoșani a avut parte de-a lungul timpului de foarte mulți oameni de calitate, vorbim aici despre comunitatea armenească și evreiască, prin efortul comun al cărora s-a ajuns ca Botoșaniul să nu mai fie un simplu târg, ci oraș în toată regula. După părerea mea, prezența armenilor și a evreilor la Botoșani a fost esențială în dezvoltarea orașului pe care îl știm. Familiile armenești și evreiești fiind mai potente financiar, își trimiteau copiii la studii în Occident, iar apoi aceştia reveneau la Botoșani și mai puneau o cărămidă la dezvoltarea orașului.
 

Aș dori să-l amintesc aici și pe Theodor Boyan (1834-1899), primar al orașului în perioada 1875-1884, despre care în trecut se scria în felul următor: “Începutul occidentalizării Botoșanilor datează de la numirea în fruntea administrației sale a lui Theodor Boyan, în anul 1875, (...) clipă de la care a început treptat transformarea târgului în oraș modern. Nu puțini își vor mai fi aducând aminte de starea balcano-asiatică în care l-a găsit Boyan la venirea lui în fruntea administrației comunale. (...) Învingând după lupte mari, indolența, apatia și mizoneismul mediului refractar la orice inovație a celor care erau datori să-i dea concursul, el scoate ca prin farmec orașul din letargia medievală patriarhală în care era încremenit din vremea năvălirilor tătare”.

-Sunteți absolvent de Arte (liceu) și de Biblioteconomie şi Ştiinţa informării (facultate și master). Este Botoșaniul de odinioară o îmbinare (o împăcare!) între aceste două domenii? Ce ați preluat din fiecare?

-Există o legătură esențială între aceste două domenii. În facultate, am studiat meseria de bibliotecar, de documentarist, în care am fost învățat cum să fac o documentație pe un anumit subiect adică, unde să găsesc surse documentare, cum să caut sursele documentare, cum să le filtrez etc. Un bibliotecar trebuie să știe să ofere cititorilor informația de care au nevoie, de aici și numele oficial al specializării pe care am urmat-o, “Științe ale informării și documentării”. Am studiat, de asemenea, bazele de date ale bibliotecilor, o materie care mi-a plăcut foarte mult, și fără de care nu putea să existe pagina “Botoșaniul de odinioară”. Cu această pagină pun în practică ceea ce am fost învățat să fac în facultate. De asemenea, de-a lungul timpului, am reușit să strâng o impresionantă colecție documentară despre oraș, din cercetările mele făcute la Arhivele Naționale din București și Botoșani, însă și prin diferite baze de date ce pun la dispoziție numere vechi de reviste și ziare, cărți etc.

”S-ar fi putut salva mai mult din vechiul oraș în perioada comunistă”

-”Mărturisesc că mi l-am imaginat lucrând la Poliţia de Patrimoniu din Botoşani. Nu ştiu de ce, dar am fost sigură că ar putea să salveze ce se mai poate salva din farmecul arhitectonic al oraşului. Că ar putea să lupte pentru el. Pentru noi”. Recunoașteți cuvintele fostei profesoare de română din liceu, doamna Mihaela Arhip. Vă întreb: v-ați imaginat vreodată lucrând la Poliția de Patrimoniu din Botoșani?

-Nu m-am imaginat niciodată lucrând la Poliția de Patrimoniu din Botoșani, însă mi-am imaginat inițial, spre sfârșitul liceului, că o să fiu jandarm, dar nu a fost să fie. Mama mea are meritul total al acestei vocații pe care o urmez astăzi, deoarece ea m-a îndrumat să urmez această specializare, știind că sunt priceput să caut și să rezolv problemele calculatorului, ajutând-o de multe ori și în ceea ce avea nevoie să găsească pentru job-ul dumneaei.

-Prin ce ”păcătuiesc” Botoșanii (autoritate, instituții de cultură) față de patrimoniul orașului? Ce s-ar fi putut face și nu s-a făcut, ce s-a făcut și nu ar fi trebuit să se facă?

-Eu consider că există o lipsă de patriotism local și o indiferență crasă la nivelul autorităților care ar trebui să se ocupe de patrimoniul orașului. În anii comunismului, în special după 1970, s-a demolat foarte mult în numele modernizării, deoarece foarte multă populație rurală a fost adusă la oraș pentru industrializare, și astfel exista un deficit mare de locuințe, care trebuia estompat prin proiectarea și construirea de noi ansamble.
 

Eu consider că s-ar fi putut salva mai mult din vechiul oraș în perioada comunistă, soluții cred că erau, sau puteau fi găsite, însă probabil implicau costuri mult mai ridicate pe care comuniștii nu doreau să şi le asume. Dacă luăm noul traseu al Căii Naționale, observăm că s-a demolat pentru acesta extrem de mult, rețele stradale care dădeau expresie orașului au dispărut sub buldozer. Desigur, existau și multe zone insalubre, care trebuiau demolate, însă s-a distrus mult și ceea ce era mai frumos și trainic. Aici doresc să amintesc de Casa Pionierilor, de clădirile de lângă Urban Serv, de casa Lustgarten, de vizavi de fosta Bancă Națională etc.
 

Iar după 1990, după cum spunea și domnul profesor Stanciu, s-a așteptat ca imobilele ce au scăpat de distrugerile comuniștilor să fie restaurate și puse în valoare, și nu lăsate diverse portițe prin care să fie distruse de diverși privați, care nu pot aprecia calitatea unei construcții, vechimea acesteia sau importanța pentru istoria orașului.
 

Privind partea plină a paharului, totuși orașul se poate mândri cu ceea ce s-a mai construit de către comuniști, după părerea mea, unele ansambluri nu sunt deloc urâte, dovadă că arhitecții au fost profesioniști și au avut simț estetic dezvoltat, ca să îmbine bine volumetriile fațadelor.

-Dacă ați avea mână liberă mâine și vi s-ar cere să înființați un muzeu reprezentativ pentru Botoșani, ce proiect ați așeza pe hârtie?

-Sincer, nu m-am gândit la acest lucru. Însă aș dori să se înființeze un muzeu strict de istorie vizuală locală cu expoziții permanente compartimentate cu fotografii pe diverse zone ale orașului care au dispărut în tumultul sistematizării. La acest muzeu să existe și o mică bibliotecă cu hărți și lucrări reprezentative pentru istoria orașului, cât și obiecte de la unele clădiri demolate, care să amintească ce a fost odată, fotografii de la studiourile fotografice ale orașului, care au dispărut etc.

”Mă mândresc cu un număr mare de foști locuitori ai orașului, emigrați în diferite colțuri ale lumii”

-Pe 6 noiembrie 2021, de la ora 11.00, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” va fi vernisată expoziția „Amintiri din Botoșaniul de odinioară”, cu fotografii din colecția prof. Gheorghe Stanciu și Alexandru Hriscu, „Botoșaniul de odinioară”. Prof. Gheorghe Stanciu este, probabil, principalul dvs. colaborator și partener în acest proiect al recuperării trecutului. Dezvăluiți-ne câte ceva din acest ”laborator”. În ce stadiu sunt inițial fotografiile, dacă vi s-a întâmplat vreodată nu reușiți să identificați locurile sau dacă obțineți informații și după ce faceți publice imaginile?

-Pe domnul profesor Stanciu îl cunosc de prin 2007, când mi-a fost profesor de atelier pe toată perioada gimnaziului. Eu, fiind mai priceput atunci la partea de calculatoare, în multe ocazii l-am ajutat să utilizeze calculatorul din atelier, și astfel l-am mai ajutat uneori și la scanarea negativelor din colecția sa fotografică, pentru a aduna documentație pentru expoziția sa de la liceu, cu “Orașul vechi”. O parte din aceste fotografii o mai țineam minte încă de prin 2010-2011, și, de prima dată când le-am văzut, m-au fascinat, deoarece domnul profesor îmi prezenta locuri prin care eu mergeam zilnic în drumul meu spre liceu. Eu, locuind în Parcul Tineretului, aproape zilnic treceam prin Centrul Vechi-Piața Mare-Marchian, unde dumnealui a realizat o documentație fotografică înaintea demolărilor și după, de o valoare inestimabilă, și cumva îmi dădeam seama pe unde erau. Odată cu întocmirea tezei de licență, l-am contactat după mult timp, pentru a-mi trimite câteva fotografii cu Liceul A. T. Laurian, deși am mai ținut legătura cu dumnealui și în liceu, eu fiind la grupa altui profesor, a domnului Agavriloaie Dumitru.
 

Dumnealui a observat că eram pasionat de istoria vizuală a orașului, în special după ce am creat pagina, și, la un moment dat, a dorit să-mi trimită și din colecția dumnealui pentru a le prezenta publicului. Fotografiile au fost scanate de pe negative de domnul profesor, cu ajutorul unui scanner specific, în mai multe perioade de timp. Astfel, dumnealui mi le-a dat să le postez, după ce le prelucrez cu ajutorul Photoshop-ului, scoțând unele imperfecțiuni ale filmului.
 

Cât despre ceea ce ține de identificarea locurilor, domnul profesor le cam știe pe toate pe unde au fost realizate, însă eu le corelez apoi cu planurile cadastrale, pentru a înțelege exact locația, străzile adiacente, etc. Uneori s-a întâmplat să nu mai țină minte nici domnul profesor pe unde au fost făcute, şi atunci apelez ori la tatăl meu, care a mai prins orașul înainte de demolare (fiind născut în 1966), ori la urmăritorii mei de pe grupul paginii. Descrierea fotografiilor este realizată de mine, după sintetizarea mai multor informații din diferite surse, cele mai multe fiind din publicații de specialitate, însă, le mai completez cu ajutorul urmăritorilor paginii, care îmi lasă comentarii. Mă mândresc cu mulți urmăritori activi, care completează perfect descrierea fotografiilor.

De asemenea, mă mai mândresc cu un număr mare de foști locuitori ai orașului, emigrați în diferite colțuri ale lumii. Aici doresc să-l amintesc pe domnul profesor universitar Angelo Segall, din Canada, care a locuit pe strada Rozelor, și care a contribuit activ cu fotografii și amintiri despre Botoșaniul anilor 50’. Totodată, pe această cale aș dori să-i mulțumesc domnului Cristian Lazarovici, președinte al Uniunii Armenilor din Botoșani, cât și domnului profesor Stanciu Gheorghe, pentru această oportunitate de a fi inclus și eu într-o expoziție despre istoria vizuală a orașului Botoșani.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: