Aleșii locali s-au văzut pentru ultimă oară în acest an, cu jigniri și invective: Achiziții de mașini de lux pentru directori / Dle viceprimar, sunteți jalnic / Salariul dv de 240 de milioane se justifică? / Mi-e rușine să stau să ascultVIDEO

Majorarea taxelor și impozitelor locale pentru anul viitor în municipiul Botoșani, a readus în atenția publică animozitatea care există între cele două tabere din Consiliul Local Botoșani. O atmosferă care se perpetuează de nouă ani deja și în care discuțiile, intervențiile, amendamentele și aproape tot ce se întâmplă în plen sunt rezultate ale unor acțiuni sau polițe politice.

 

Taxele și impozitele locale au fost majorate

 

Însă înainte de asta, aleșii ni s-au arătat, din nou.

 

Primul care a luat cuvântul a fost Cătălin Flutur care a fost de părere că majorarea taxelor și impozitelor vine într-o perioadă nefastă din punct de vedere social și economic și că va avea un impact negativ asupra populației.

 

„Guvernul nostru prin vocea primului ministru ne-a spus că în anul 2022 nu vor fi măriri de taxe și impozite, s-ar părea că am lăsat asta doar pe seama Guvernului să nu mărească taxele și impozitele, noi le mărim la Botoșani, într-un context social absolut deosebit. Ideea este că într-o perioadă în care este foarte greu mai punem un bir pe populație”,

Cătălin Flutur, consilier local PNL

 

Fostul primar care în mandatul precedent era cel care propunea majorări de taxe și impozite, iar actualul se opunea, a pus accent pe perioada actuală în care sunt creșteri la energia electrică și gaze naturale, pe lângă celelalte majorări la diverse produse.

Și a subliniat că succesorul său pe funcție face acest lucru „doar pentru că poate”. A mai vorbit despre excedentul bugetar, unul semnificativ în acest an dar și de suma cumulată de aproximativ 20 de milioane de lei direcționată de Guvern către Primăria Botoșani. Suficientă în opinia sa, pentru a nu fi nevoie de majorările propuse.

*intervenția integrală poate fi urmărită în materialul video de mai jos

 

„Nu suntem în stare să cheltuim toți banii”

 

Și Raluca Curelariu, aleasă pe listele USR – PLUS la alegerile locale de anul trecut s-a opus propunerii primarului Cosmin Andrei de majorare a taxelor și impozitelor pe anul 2022.

 

„Suntem la un maxim al ultimilor 17 ani la rata inflației, ceea ce înseamnă că oricum taxele și impozitele vor crește cu cel puțin 7,5% fiind indexate. Mai departe vă amintesc că, din nou nu suntem în stare să cheltuim toți banii și avem foarte multe proiecte de investiții unde nu am avansat pentru că nu am făcut achizițiile necesare și avem un surplus de bani pe care nu suntem în stare să-i cheltuim. Luăm bani de la cetățeni ca să mai stăm cu niște bani în buzunar, în condițiile în care costul vieții a crescut pentru toată lumea”,

Raluca Curelariu, consilier local USR-PLUS

 

Cine și-a luat mașină de lux?!

 

Viceprimarul Bogdan Buhăianu a intervenit pentru susținerea propunerii primarului și a avut o serie de critici la adresa societății Locativa, condusă de Cătălin Flutur dar și a subvenției acordată de Primărie pentru parcul de agrement Cornișa care nu a ajuns la nivelul de a aduce profit în bugetul local.

 

„Vreau să întreb dacă a fost oportună achiziția unei mașini de lux Skoda Kodiaq al cărei preț de pornire este de peste 35.000 de euro, o mașină de teren cu multiple opțiuni, o mașină de lux pentru ca un director al unei societăți care aparține de CL să o conducă zi de zi fără să aducă un plus valoare CL și municipalității. Asta în condițiile în care Locativa nu vinde acele apartamente ANL către oamenii care doresc să le cumpere și folosește chiriile pentru aceste mașini”

sau

„Majorările sunt oportune pentru o dezvoltare durabilă a orașului, unele dintre ele dacă le defalcăm pe luni reprezintă doar 5 lei, 6 lei ca și creștere lunară, suportabilă pentru locuitorii municipiului Botoșani, raportată la produsele pe care le vom livra prin investițiile din viitor. (...) Trebuie să suportăm o subvenție foarte mare către Cornișa, un proiect făcut pe bani europeni care din păcate nu este gestionată așa cum trebuie și mănâncă în continuare banii botoșănenilor prin subvenție. Dacă ne referim la un parc de genul acesta făcut în Oradea, m-am interesat și aduce un profit de 700 – 800.000 de euro anual. Noi nu avem nici măcar un profit de plus un euro, pentru a nu mai plăti aceste subvenții”,

Bogdan Buhăianu, consilier local PSD

 

Și de aici, lucrurile au degenerat.

 

Cătălin Flutur a cerut să ia din nou cuvântul fiind vizat direct de atacul viceprimarului Buhăianu. Căruia i-a transmis că așteaptă scuze publice.

 

„Dle viceprimar, v-am spus de atâtea ori că dacă tăceați, filozof rămâneați. Mai mult decât atât, sunteți jalnic. Mașina despre care vorbiți dumneavoastră nu este achiziționată de Locativa, este primită pe un proiect european, care este în derulare. În anul 2018 când cu mare responsabilitate eram primar în municipiul Botoșani, este un proiect european pe care Locativa împreună cu Direcția de Asistență Socială îl implementează. De asta vă spuneam, decât să vă faceți de râs, când vorbim de taxe și impozite și să aveți aceleași teme...”,

Cătălin Flutur, consilier local PNL

 

Chiriile ANL s-au înjumătățit, în concordanță cu vremurile actuale, a continuat fostul edil șef. Cătălin Flutur i s-a adresat actualului viceprimar spunând-i că nu a fost votat de nici măcar 10% din electoratul botoșănean: „iar dv. dispuneți discreționar, cum vreți dv. de un Botoșani lăsat clar fără dezvoltare și cu persoane care, îmi pare rău, nu au viziune și nu știu să conducă”.

 

„Este un Botoșani pe care l-am preluat de la dv. suntem în administrația locală de un an de zile, este un dezastru pe care l-am preluat de la dv. și o să vedeți diferențele în patru ani de zile”,

a răspuns Bogdan Buhăianu contraatacului

 

A urmat un moment în care vocile s-au acoperit unele pe celelalte. Iar Cătălin Flutur a vrut să aibă ultimul cuvânt: „dar salariul dv. de 24.000 de lei, 240 de milioane de lei vechi, se justifică? Se justifică dle?”.

 

  • Raportat la ce?, a vrut să știe Bogdan Buhăianu. – La ceea ce știți să faceți, i-a răspuns Cătălin Flutur.

 

 

 

Președintele de ședință, Liviu Toma a făcut apel la calm. La scurt timp s-a trecut la vot, iar monitorul a arătat în primă fază 11 voturi pentru, insuficiente pentru adoptarea proiectului. Aparatul consilierului Bogdan Buhăianu se defectase și a fost rugat un salariat de la compartimentul IT să verifice deficiența. Într-un final Buhăianu a votat verbal, iar majorarea taxelor și impozitelor locale a fost aprobată.

 

„Stați și vă cumpărați mașini, directorii, și noi stăm și muncim...cu ce?!”

 

Cu o izbucnire de final, după ce liberalii au încercat să profite de eroarea aparatului de vot a lui Bogdan Buhăianu.

 

„Ajungem peste tot cu penibilul ăsta, ajungem la fiecare ședință să vă suportăm intervențiile bădărănoase. Mi-e rușine mie să stau să ascult discuții aici, în sala de ședințe de CL, despre mașini cumpărate pe fonduri europene, pentru directori de instituții. Când ați fost primar dle Flutur de ce nu ați cumpărat mașini pentru Urban Serv, pentru Modern Calor, pentru cei care fac producție, nu pentru directori. Am avut aceeași intervenție și în mandatul trecut, în cazul Eltrans. Venim să facem penibilul aici, stați și vă cumpărați mașini, directorii, și noi stăm și muncim, cu ce?! Că suntem societățile ale CL, mulțumesc frumos. Dacă faceți proiecte europene, faceți-le pentru producție nu mașini pentru directori”,

Gabriel Tănasă, consilier local PSD

 

Tânărul social democrat conduce la acest moment societatea Urban Serv care se ocupă inclusiv de deszăpezirea din municipiu și a arătat în nenumărate rânduri că parcul auto al companiei de salubrizare este extrem de învechit, iar banii orașului sunt mereu insuficienți pentru achiziții de utilaje noi. Care ar fi fost extrem de necesare în ultimele zile.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store