Ales PSD, consilier de ministru PD-L

 

Social-democratul Mihai Darie îl consiliază pe democrat-liberalul Vasile Blaga şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Deşi a fost ales pe listele PSD şi încă este membru al acestui partid, el face parte din echipa liderului PD-L de la MAI, aşa cum s-a întîmplat şi la fostul Minister al Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. Mihai Darie„Sînt consilier şi o să fiu că m-am dus pe munca mea, nu m-a trimis nici partidul, nici nimeni. Aşa cum tu munceşti undeva şi îţi respecţi şeful tău şi cu asta basta. Ce, m-a pus cineva politic acolo?”, ne-a declarat Darie vizibil iritat de acest subiect. Acesta nu şi-a ascuns supărarea pentru ce se întîmplă în PSD şi pe părăsirea formaţiunii de către consilierul Manuela Zarug, unul dintre aleşii cu care se înţelegea mai bine. El a demontat şi zvonurile privind plecarea din partid. „S-au spus nişte prostii, nu ştiu cine spune întrebările astea”, a spus Mihai Darie, care s-a aflat la vama de la Rădăuţi Prut - Lipcani atunci cînd ministrul Blaga a inaugurat-o. Liderul judeţean al social-democraţilor a evitat să dea un răspuns tranşant în acest caz. „Întrebaţi-l pe d-lui”, a spus Gheorghe Marcu despre zvonurile privind trecerea lui Darie la alt partid. Acesta a fost multă vreme membru al fostului PD şi a trecut la PSD în perioada în care formaţiunea se afla la guvernare.