ALERTĂ printre şefii judeţului: Cele mai calde zile din istoria perioadei urmate de fenomene violente

Ţinând cont de atenționările meteorologilor privind temperaturile caniculare din următoarele zile, Ministerul Afacerilor Interne a convocat miercuri după-amiază în videoconferință Comitetele Județene pentru Situații de Urgență (CJSU).

 

Puncte de prim ajutor și asigurarea de spații ventilate

Ministrul MAI, Carmen Dan, a solicitat în aceste condiții comunicare permanentă între instituții, dar și monitorizare și verificare în teritoriu dacă măsurile ce se impun pe timp de caniculă sunt și duse la îndeplinire.
Primarilor li s-au solicitat amplasarea de puncte de prim ajutor în zonele vulnerabile și asigurarea de spații ventilate, iar angajatorilor li s-a atras atenția să respecte normele legale privind asigurarea condițiilor optime la serviciu a angajaților, precum și reducerea programului de lucru, dacă se impune.
De asemenea, vor fi verificate rezervele de apă iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) va avea în atenție posibilele incendii de vegetații.
Au fost trasate măsuri și către Serviciul de Ambulanță, să suplimenteze echipajele în cazul în care va fi nevoie.

Cum trebuie să ne îmbrăcăm, ce trebuie să mâncăm

Autoritățile vor informa în permanență și populația despre unele măsuri pe care trebuie să le ia pe timp de caniculă, cum ar fi consumul de fructe și legume, de apă, adoptarea unei ținute lejere, subțire și deschisă la culoare, sau evitarea deplasărilor și expunerii la soare între orele 11:00 și 18:00, mai ales în cazul persoanelor vârstnice, a copiilor și a persoanelor care suferă de diferite afecțiuni.
La nivel județean, potrivit colonelului Cristian Amarandei, șeful ISU, atât în Botoșani cât și în Dorohoi vor fi amenajate puncte de prim ajutor, în zonele pietonale și în apropierea piețelor.
De asemenea, situația va fi monitorizată în permanență, având în vedere că județul Botoșani se va afla de mâine sub Cod Galben de caniculă.

Premise de Cod Roşu

Meteorologii avertizează însă că acesta va putea deveni Cod Portocaliu pe toată zona Moldovei, pe parcursul zilei de sâmbătă.
Mai mult, ținând cont că următoarele zile vor fi cele mai călduroase din istoria măsurătorilor, meteorologii iau în calcul și emiterea unui Cod Roșu în anumite zone ale țării.
De sâmbătă, vremea se va schimba radical iar pe parcursul zilei de duminică vor putea avea loc fenomene violente, fapt pentru care reprezentanții Institutului Național de Hidrologie vor putea emite avertizări.
În cadrul CJSU de la Botoșani s-a amintit și faptul că de mâine, locuitorii comunei Flondora – Manoleasa își vor putea scoate animalele la pășunat, după aproape o lună în care acestea au fost ținute în propriile curți, cu excepția exploatației persoanei care a fost diagnosticată cu antrax.