Peste 200.000 de autoturisme Opel au fost rechemate în service, deoarece depăşesc limitele emisiilor de gaze.
Modelele Adam şi Corsa depăşesc în mod ”serios” nivelurile de oxid de azot permise când sunt în circulaţie. Ordinul afectează 210.000 de vehicule, dintre care 54.000 se află în Germania.
Evaluarea calităţii Opel a constatat că sistemul de control Lambda nu este suficient de ”robust” atunci când autovehiculele ating viteze mari. Acest lucru a fost înregistrat în cazul anumitor modele Adam şi Corsa lansate pe piaţă în 2018 şi 2019, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, citat de Gds. Aceasta înseamnă că autovehiculele care au mers mai mult de 50.000 de kilometri ar putea depăşi limitele de oxid de azot pe parcursul întregii perioade de funcţionare, a mai explicat acesta.
Opel a început să-şi informeze clienţii în urmă cu două luni, astfel încât aceştia să-şi poată actualiza software-ul maşinilor afectate, a mai declarat purtătorul de cuvânt.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: