Astăzi, între orele 15.00 - 22.00, județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică. Se anunță ploi, care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină.
Vântul va sufla cu viteze de 55...75 km/h și izolat de peste 80...90 km/h.
Cantitățile de apă vor depăși 15 - 30 l/mp și izolat 30 l/mp.
Pentru a preveni situațiile de urgență, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:
✔ curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
✔ nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei;
✔ în măsura în care este posibil, dacă vântul bate cu putere, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția; închideți ușile și ferestrele;
✔ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
✔ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Pe platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență FII PREGĂTIT pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteți proteja în diverse situații de urgență, generate de fenomene meteo extreme.
.