Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în urmă cu câteva minute o informare de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei, valabilă la Botoșani și nivelul întregii ţări.
Conform prognozei, în intervalul 9 ianuarie, ora 22:00 - 11 ianuarie, ora 12:00, vor fi perioade cu precipitaţii, predominant ninsori, în toate regiunile şi se va depune strat nou de zăpadă local mai consistent, în special în Moldova.
Totodată, în Dobrogea, în sudul şi în estul Munteniei, precum şi în sud-estul Moldovei, vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp.
Pe parcursul nopţii de joi spre vineri (10/11 ianuarie) şi vineri (11 ianuarie) vor fi intensificări temporare ale vântului în jumătatea de est a teritoriului şi la munte, cu viteze mai mari, cu rafale în medie de 55 - 65 km/h pe crestele montane şi în Moldova, unde ninsoarea va fi viscolită.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: