Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting de tip Cod Galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din județul Botoșani.
Aceasta este valabilă până la ora 19:30, iar localitățile vizate sunt: Dorohoi, Mihai Eminescu, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Dersca, Mihăileni, Leorda, Cândești, Brăești, Văculești, Lozna, Dimăcheni și Bucecea.
Sunt prognozate: averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie și grindină. Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată atât prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.
Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor.
Deoarece există riscul producerii unor inundații locale, recomandăm cetățenilor să:
• curețe șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
• nu arunce gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.
De asemenea, în caz de vânt puternic, trebuie respectate următoarele măsuri:
• fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
• nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
• parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
• îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
• nu atingeți firele căzute la pământ.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.