Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare meteorologică de tip Cod portocaliu de vânt inclusiv pentru județul Botoșani.
Județul Botoșani se va afla sub o avertizare meteorologică tip cod portocaliu de vânt, de mâine dimineață, 2 aprilie 2024, de la ora 8:00, până după-amiază, la ora 18:00. În acest interval, vor fi intensificări susținute ale vântului, cu viteze, în general, de 80-85 km/h.
Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.
De asemenea, va fi activată grupa operativă, fiind dispusă asigurarea rezervei de personal, astfel încât să poată fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Pompierii recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
În condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind și interzisă. Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la clădiri, depozite sau chiar la păduri.
Pentru a preveni incendiile, nu trebuie aruncate resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
(Foto: aktual24.ro)