Această procedură va avea aplicabilitate în maximum o lună de zile.
Sistemul "RO-ALERT", care permite informarea rapidă, prin intermediul telefoanelor mobile, a cetăţenilor aflaţi în zonele cu risc major de dezastre, va funcţiona din acest an, în prezent fiind făcute demersuri pentru ca sistemul să ajungă la capacitate maximă, a anunţat, luni, secretarul de stat în MAI Raed Arafat.
"Am avut deja discuţii cu operatorii de telefonie mobilă, cu Serviciul Transmisiuni Speciale şi urmează să se încheie un protocol, care deja este agreat de toată lumea, ca să începem să funcţionăm cu sistemul 'RO-ALERT'. Pe partea cealaltă, este o discuţie cu cei care importă terminalele telefonice, ca să ne asigurăm că de la un anumit moment toate terminalele care se importă în România să aibă în ele sistemul activat. Există un procent activat şi există un procent mai mare care este neactivat. Acolo vom lucra, pe activarea prin anumite coduri şi aici o să colaboreze STS cu cei de la telefonie mobilă, iar de la un moment, printr-un act normativ, sperăm să ajungem ca ANCOM să scoată decizia prin care să nu se mai importe telefoane în România decât cu sistemul activat, gata să primească mesajele",
a explicat Arafat cu prilejul prezentării bilanţului IGSU pe anul 2017.
Potrivit acestuia, în perioada următoare va fi lărgit sistemul, costurile necesare urmând a fi asigurate probabil din fonduri europene.
"Pe lângă mesajele care vin direct pe telefoane, gândirea noastră este să interconectăm sistemul şi cu mass-media şi cu alte mijloace şi cu aplicaţia DSU, ca un mesaj care pleacă pe telefon să plece şi pe alte surse de informare a populaţiei. De aici, doamna ministru (n.r. ministrul de Interne, Carmen Dan) a zis că implementarea reală durează şi va mai dura încă vreo 2-3 ani, cât a luat în alte ţări, dar sistemul urmează să fie funcţional începând cu anul acesta",
a afirmat secretarul de stat, pentru Agerpres.
Referindu-se la Centrul integrat pentru situaţii de urgenţă, Arafat a spus că mai sunt "câteva lucrări simple de făcut" până ce acesta va fi finalizat.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL: