Alertă în sănătate: bărbat suspect de antrax ajuns la spital

 

Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 09:00, a fost adus la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean Mavromati, de către un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), un bărbat din Băluşeni cu simptome de antrax. În vârstă de 53 de ani, pacientul prezenta o stare generală de rău. Mihai Şoiman avea pe ambele braţe leziuni care i-au determinat pe medici să creadă că ar putea fi antrax. După primele investigaţii pacientul a fost redirecţionat spre Secţia de Boli Infecţioase a unităţii spitaliceşti, unde va fi supus unor analize amănunţite pentru a se vedea dacă suspiciunile se confirmă. Din cele relatate cadrelor medicale de pe ambulanţă, acesta a precizat că leziunile îi apăruse de aproximativ două trei zile şi că ar fi fost tratat în acest timp la dispensarul din Băluşeni.
Potrivit unor cadre medicale de la spital într-adevăr ar fi antrax, însă verdictul trebuie dat de medicii epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, care nu au putut fi contactaţi.
Antraxul este o boală comună omului și animalelor, fiind întâlnită mai frecvent la bovine, caprine şi ovine. Boala are o incidență mai mare în locurile umede, mlaștini, zone inundabile, unde pot fi transportații sporii bacteriei care provin din cadavrele animalelor îmbolnăvite de antrax.
CITEŞTE:
Alarmant : Bărbat cu suspiciune de antrax la Urgenţe