ALDE: Este limpede pentru toată lumea că România se află într-o regiune geopolitică turbulentă

Avram Gal, vicepreşedinte ALDE, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, unde a participat la reuniunea anuală a TAPS (Tragedy Assistance Program for Survivors).

 

Evenimentul a fost organizat de Bonnie Carrol, ca parte a efortului domniei sale de a crește conștientizarea publică, dar și sprijinul direct pentru familiile afectate de pierderea unui membru pe câmpul de luptă.

 

În urma vizitei în SUA, Avram Gal a transmis următoarele, prin intermediul unui comunicat de presă emis de ALDE Botoșani:

 

”În acest context, am avut oportunitatea să îl întâlnesc pe generalul Mark Milley, Șeful Statului Major interarme, practice liderul militar al Armatei SUA. Am reiterate faptul că relația România - Statele Unite pe dimensiunea apărării și securității este la un nivel fără precedent. Țara noastră se bucură de un prestigiu enorm în fața liderilor militari americani. Nu va fi niciodată uitat sacrificiul de sânge pe care militarii noștri l-au facut alături de trupele Statelor Unite în diferitele teatre de operații unde am luptat umăr la umăr.

 

Este limpede pentru toată lumea că România se află într-o regiune geopolitică turbulentă, iar scenariile conflictului aprins în zona Marii Negre ne determină să amplificăm eforturile de consolidare a securității.

 

Sperăm la ce este mai bine, dar ne pregătim pentru ce este mai rău. Iar cheia punerii la adăpost a României ține de soliditatea relației cu cel mai puternic actor militar al planetei: Statele Unite. Dincolo de eforturile în cadru european și euroatlantic, parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne cheia de boltă a arhitecturii de securitate a României”.

 

(Comunicat Avram Gal -  Vicepreşedinte ALDE)