ALDE dat sub pragul electoral, șefa ALDE băgată în videoconferință – FOTOGALERIE

Una dintre cele mai mari surprize ale alegerilor o reprezintă scorul mult sub așteptări obținut de Alianța Liberalilor și Democraților, care se pare că nu va atinge pragul electoral.

 

Exit-poll –ul făcut public la ora 23:00 pentru închiderea urnelor situa ALDE la doar 4,7%, cu 0,2% chiar mai puțin decât estimarea care fusese făcută la 21:00 pentru ora 19:00.


A fost o dezamăgire generală la cele două sedii ale partidului din Centrul Vechi, în condițiile în care obiectivul era de 15%, iar sondajele dădeau formațiunea undeva între 10 și 12%.


Pe la ora 22:15, Liliana Mincă, președintele ALDE Botoșani, a explicat prin sora sa, Livioara, că nu poate oferi vreo declarație fiindcă se află într-o videoconferință cu liderii naționali ai partidului, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Chițoiu.


Neoficial, unul dintre șefii ALDE Botoșani a opinat că, dacă partidul nu ar fi făcut campanie împotriva referendumului, ar fi făcut pragul de 5% care să îi permită intrarea în Parlamentul European, dar că mesajul ar fi derutat electoratul Alianței Liberalilor și Democraților.


De altfel, după cum Botoșăneanul a făcut public în exclusivitate, un alt lider ALDE Botoșani, Eduard Luca, aflat chiar pe lista candidaților la PE, a votat la referendum.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store