La câțiva pași de linia ferată, unde odihnesc vagoanele moarte ale CFR-ului, un bărbat se învârte de colo-colo ca un leu în cușcă. Oriunde întoarce privirea ’nea Mirel parcă îi vede aievea pe cei doi frați care i-au fost prieteni de mai bine de un sfert de veac. Acum așteaptă să se întoarcă polițiștii să îl interogheze, iar el păzește căsuța improvizată a celor doi frați, doar el știe de ce.
Marcel și Dumitru Cenușe îi sunt prieteni de multă vreme, au crescut în același cartier din Botoșani. Celor doi le-a cam plăcut alcoolul și au ajuns treptat, treptat, să renunțe la cam tot ce agonisiseră de-o viață. Tatăl lor se pare că și-a pus ștreangul la gât într-un moment de disperare, iar mama lor și-a înecat amarul în alcool.
Au avut un apartament pe Calea Națională, l-au vândut. Și-au cumpărat o garsonieră prin Bucovina, au vândut-o. Au băut cam toți banii, împreună cu mama lor, iar ei s-au retras la marginea orașului, unde doar fluierul locomotivei le mai ține companie. Și ’nea Mirel care îi mai vizitează.
Acum bărbatul își așază șapca pe cap să se ferească de soare și așteaptă. A văzut cum au venit criminaliștii să îl ridice vineri dimineață, în mijloc de mai, pe Marcel care, într-un moment de năuceală, și-a înjunghiat fratele mai mic în stomac. Tot el a văzut cum au băgat ofițerii cuțitul plin de sângele lui Mitică într-o pungă și au plecat. Își prinde capul în mâini și oftează adânc.
„Ăsta nu mai merită să scape, e un criminal. Nu e prima dată când îi face asta lui frate-su. Acum vreo doi ani i-a băgat cuțitul în zona inimii, dar ei se tot certau zilnic. Nu era zi în care să nu se ciondănească de la orice lucru”, povestește prietenul de nădejde al celor doi.
’Nea Mirel se plimbă cu mâinile la spate și mai oftează din când în când. Cocioaba mică în care se adăpostesc frații Cenușe a fost ridicată de ei și nimeni nu i-a deranjat. O grămadă de pături și perne amestecate ocupă interiorul căsuței cât un hol mai mare. Pe o masă, o bucată de brânză și câteva felii de pâine într-o pungă. Soba înnegrită, care i-a încălzit pe cei doi în zilele geroase și plita cu două cratițe ca smoala.
Afară, o grămadă de chiștoace amestecate cu etichete, inele de la doze de bere și bețișoare de amestecat în cafea – o pată de culoare lângă oala murdară de tăciuni care se sprijină pe două cărămizi arse. La doi pași, un ciob de oglindă sprijinit într-o bucată de cărămidă, o eșarfă împăturită și câteva lame de ras – acolo se găteau cei doi în zilele de sărbătoare. La o privire peste umăr, ochii se lovesc de imaginea unui pulover care zace pe pământ ca un soldat împușcat.
Este haina pe care Mitică o purta când Marcel l-a spintecat pe fratele mai mic și i-a lăsat o plagă de vreo patru centimetri.
„Ei au tot avut discuții în contradictoriu aseară (n.r.: 14 mai), dar Marcel mi-a spus să nu mă bag între ei, că e discuție între frați. Dimineața, am găsit grozăvia asta. Dar el (n.r. fratele mai mare) tot striga «băi, te spintec de la stomac la gât»”, își amintește ’nea Mirel.
Discuția între frați s-a terminat vineri, 15 mai 2015, la spital pentru unul dintre ei, iar pentru celălalt, la secția de Poliție. Asta după ce o ultimă ceartă care a ținut o noapte întreagă, i-a luat mințile fratelui mai mare; atât de tare, încât l-a înjunghiat pe cel cu care a împărțit copilăria.
(C.B.)
[[galerie-foto]]