Alcool cu "iz penal" confiscat de vameşi de la o societate din Botoşani

 

În ziua de 23 februarie 2012, inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Botoşani, au descoperit la o societate comercială din Botoşani 9.012 litri de alcool nemarcaţi corespunzător. Autoritatea vamală română a reţinut în vederea confiscării întreaga cantitate de alcool şi a sesizat organele de cercetare penală pentru aplicarea măsurilor legale corespunzătoare.

În data de 23 februarie 2012 o echipă de control a DJAOV Botoşani a efectuat un control inopinat la un punct de lucru al unei societăţi ce are ca obiect de activitate desfacerea engros de produse accizabile. Verificările echipei de control au vizat modul de respectare a condiţiilor privind distribuţia şi comercializarea băuturilor alcoolice aflate in incinta depozitului.
În urma efectuării verificărilor inspectorii vamali au constatat că banderolele fiscale erau aplicate necorespunzător, cea mai mare parte a acestora fiind şi deteriorate, motiv pentru care s-a procedat la reţinerea în vederea confiscării a cantităţii de 9.012 litri alcool. Marfa reţinută în vederea confiscării a fost transportată la sediul DJAOV Botoşani, cazul urmând să fie preluat de organele de cercetare penală din cadrul Procuraturii de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru continuarea cercetărilor şi aplicarea măsurilor legale ce se impun.