ALARMANT: Bătaia, ”ruptă din rai” la Botoșani - ”Luna de miere” cu pumni și picioare acceptată de zeci de botoșănence în relațiile cu partenerul

Trăim într-o eră modernă, însă se pare că anumite metehne învechite nu vor să se desprindă încă din năravul unora. Unii botoșăneni încă mai merg pe ideea că ”bătaia este ruptă din rai”, iar acest lucru se observă prin cazurile de violență care ajung în evidența Poliției.

 

Peste 1.000 de bătăi în casă într-un singur an

 

La Botoșani, oamenii preferă bătaia pentru a-și rezolva problemele. Anul trecut, în județul Botoșani s-au înregistrat peste 1.000 de cazuri de violență domestică, cele mai multe dintre victime fiind de sex feminin.

”În 2018 pe raza județului au fost înregistrate 1.010 infracțiuni de violență în familie, de la amenințări, loviri sau alte violențe până la alte fapte mai grave. De la noua modificare legislativă și până în prezent polițiștii au emis 3 ordine de protecție provizorii”,


Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani


Au fost desfășurate zeci de campanii la nivel național prin care s-a descurajat violența în familie, însă situațiile de acest gen nu au încetat să apară.

Am vorbit cu un avocat pentru a afla clar care este procedura legală într-un asemenea caz și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze orice persoană agresată.

 

Lipsa educației duce la violență

 

Se pare că principalul motiv pentru care se ajunge la acte violente este lipsa de educație.


„Violența domestică reprezintă un fenomen foarte răspândit la nivel național, un fenomen care a luat amploare în ultima perioadă, în ultimii ani din cauza lipsei de educație, de cultură. Gradul de violență a ajuns la un nivel destul de accentuat”,


Eduard Luca, avocat

 

Victimele pot apela la mai multe căi legalepentru a ieși din ”mâinile agresorului”.

 

”Este important că, din punct de vedere legal sunt diverse remedii procesuale care pot combate acest fenomen răspândit la nivel național. În primul rând este vorba despre remediile care vizează instituirea unui anumit ordin de protecție. Nu întotdeauna cea mai bună soluție este prevenirea (…). Este o soluție prin intermediul căreia instanța de judecată instituie o serie de obligații în defavoarea persoanei agresive”,


 Eduard Luca, avocat

 


Emiterea ordinelor de protecție, doar cu probe

 

Procesul civil rămâne cel mai eficient mijloc pentru combaterea violenței în familie. Un ordin de protecție este emis de judecător doar în cazul în care victima susține agresiunea cu dovezi, precum declarații de la martori sau înregistrări.


”Mai mult decât atât, această faptă trebuie să aibă un caracter periculos, adică să fie o faptă care să presupună un grad de pericol real, complet. În primul rând, gradul de pericol trebuie să existe, trebuie să fie unul actual și să aibă un caracter efectiv, adică să rezulte clar din probele administrate”,


Eduard Luca, avocat

 

Adesea, violența pleacă de la diverse stări, furie, nervi, însă se poate ajunge la vătămări ale organismului care pot duce chiar la pierderea vieții victimei.


De cele mai multe ori, persoanele implicate într-un astfel de act nu știu cum să procedeze. Avocatul Eduard Luca ne-a sugerat ce ar trebui să facă într-o astfel de situație:


”În general, victima nu trebuie să intre în încăperi care nu au ieșire, în încăperi în care ar putea fi expuse acte de violență fizică, în bucătărie, în preajma unor obiecte care ar putea fi folosite ca armă, să aibă posibilitatea să se deplaseze către un punct de ieșire, spre ușă sau spre fereastră”.

În cazul în care victima scapă dintr-o situație tensionată, ea trebuie să se adreseze cât mai repede organelor de poliție, sunând la 112. La fața locului va fi întocmită o fișă de eveniment, ca mai apoi să fie luate măsurile necesare.

 

Violența vine din copilărie

 

Atât victima cât și agresorul ar trebui să ajungă la psiholog, lucru mai puțin întâlnit printre botoșăneni, mai ales după asemenea situații. Cei implicați au neapărată nevoie de psihoterapie, întrucât un astfel de moment nu poate fi trecut deloc ușor cu vederea.


Am discutat și cu psihologul Cristina Lupașcu cu privire la femeile agresate de partenerii de viață:


”Victima are de fapt o dependență dinainte de a-l întâlni pe agresor. Primul agresor al victimei a fost undeva în familia de origine. Acesta este motivul pentru care o mare parte a femeilor care sunt victime rămân în relația respectivă, cu agresorul, pentru că asta este normalitatea în care ele au crescut. În familia lor s-au întâmplat același lucru, au fost agresate psihic, fizic sau au observat, chiar dacă nu au fost ele agresate, că este normalitatea în relația soț-soție, în familie, a mamei și a tatălui”

 

O mare parte a femeilor care sunt agresate de partenerii lor aleg să rămână în relații, fără să conștientizeze cât de toxice sunt acestea. Principalul motiv pentru care rămân este ciclul agresivității.

 

”Sunt trei faze. Prima fază este faza de tensiune, în care agresorul acuză victima de foarte multe lucruri, agresiunea este mai degrabă verbală și psihică decât violentă. Faza a doua este descărcarea tensiunii sau violența și aici surprinzător se întâmplă ca inclusiv victima să fie cea care provoacă. Pentru că tensiunea psihică este atât de mare încât ea preferă să se ajungă odată la violență și să se calmeze lucrurile. Faza a treia și ultima este ”luna de miere” sau iubirea, împăcarea, faptul că agresorul își cere scuze, spune că nu se va repeta”,


Cristina Lupașcu, psiholog


Cifre alarmante nu sunt doar la nivelul județului nostru, ci și la nivel național, unde în anul 2018 s-au înregistrat peste 35.000 de cazuri de violență domestică și s-au emis 150 de ordine provizorii de protecție.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store