ALARMANT: Aproape 5.000 de copii botoşăneni sunt la mii de kilometri depărtare de părinții lor

Din ce în ce mai multe familii din județul Botoșani au câte un membru care muncește în străinătate. De cele mai multe ori este chiar un părinte și din acest motiv, numărul copiilor care stau departe de cele mai dragi ființe crește de la un an la altul.

 

În 2018, aproape 5.000 de copii din județul Botoșani aveau cel puțin un părinte care a fost nevoit să muncească în străinătate, la mii de kilometri. Este un adevăr dur, dar și alarmant în același timp, dacă luăm în calcul efectele pe care distanța de părinți le poate avea asupra celor mici.

 

Mulți părinți își doresc să le ofere un trai mai bun odraslelor lor, însă uită adesea că banii nu alungă dorul și nu compensează nici lipsa lor. Specialiștii spun că minorii crescuți de străini sau de rude se integrează greu în societate și adesea ar fi indicat să consulte un psiholog.

 

Trist este că pe lângă acești copii sunt și alții 1.200 care se află în grija Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, în centre de plasament ori la părinţi profesionişti.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store