ALARMĂ într-un bloc de lângă Piața Mare: O femeie a uitat mâncarea pe foc, pompierii chemați de vecini

Nu lăsați aragazul nesupravegheat atunci când gătiți, este mesajul transmis de pompierii botoșăneni.  În urmă cu puțin timp, o oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc de lângă Piața Mare din municipiul Botoșani. Cu toate că în apartament, situat la etajul III, era proprietara, aceasta nu a simțit miros de fum. Vecinii au fost cei care au sunat după ajutor, la 112.

 

Trei echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului, cu două autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Pompierii au aerisit spațiul și s-au asigurat că pericolul a fost înlăturat. Proprietara, o femeie de 70 de ani, a fost evaluată de echipajul SMURD. 

 

Aceasta a refuzat transportul la spital.

 

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. 

 

De aceea, pompierii recomandă:

  • - să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată; 
    -după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;
    curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;
    - nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.    

 

Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:

  • -opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;
    - nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;
    - stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea.

 

Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.

 

(foto – românul financiar)