ALARMĂ generală în Centrul Vechi, sute de oameni au ieşit din case, patru maşini de pompieri luptă cu focul – GALERIE FOTO

Este panică la această oră în zona istorică a municipiului Botoşani! Un puternic incendiu a izbucnit la o clădire din Piaţa 1 Decembrie 1918, vis-a-vis de la Complexul Modarom.

 

Mansarda imobilului a fost cuprinsă de flăcări şi patru autospeciale de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă intervin pentru stingerea focului. Motivul producerii incendiului încă nu se cunoaşte, însă cert este că pompierii au început să degajeze din acoperiş, iar acest lucru înteţeşte fumul.

La faţa locului s-au deplasat şi cadre de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi conducerea SC Locativa SA, constatându-se că imobilul nu este însă administrat de această societate şi nici nu de află în proprietatea Primăriei, aparţinând unor persoane fizice. Ar fi trei proprietari, iar una dintre familii ar utiliza podul pentru depozitarea a tot felul de lucruri.

De altfel, aspectul din spatele clădirii este unul demn de ghetou, părând că se poate dărâma în orice clipă. Echipaje de la Poliţie şi E.On se află de asemenea în zonă, iar sute de oameni, comercianţi şi locuitori din Centrul Vechi, au ieşit afară şi urmăresc intervenţia.