Al doilea protest ASTĂZI! Alți bugetari în stradă: O nouă tulpină, Câțu de România GALERIE FOTO & VIDEO

Luna ianuarie este în 2021 cea dedicată acțiunilor de protest. Mai multe categorii din sistemul public de la Botoșani au organizat proteste în toată țara și implicit și la Botoșani.

 

Dacă de la ora 11:00 au pichetat Palatul Administrativ polițiștii din cadrul Sindicatului Diamant, câteva ore mai târziu, de la 14:00 au ieșit în Piața Revoluției, alți sindicaliști.

 

Protestează în aceste momente polițiști de frontieră, angajații din Penitenciarul Botoșani dar și lucrători din asistența socială.

 

Revendicările nu diferă foarte multe de la o manifestație la alta și toate au ca numitor comun incapabilitatea Guvernului PNL de a asigura salariile prevăzute de lege pentru aceste categorii profesionale.

 

Mai ales în vremuri tulburi, de pandemie, care au afectat toate domeniile de activitate.

 

În acest moment în fața Prefecturii se află din nou câteva zeci de persoane. Oamenii au lozinci și vuvuzele, iar unul dintre ei este îmbrăcat în binecunoscutul combinezon care a devenit familiar în pandemie și are un mesaj: O nouă tulpină, Câțu de România.

 

Acțiunile de protest vor continua luna aceasta la Botoșani, mai ales că după primele pichetări guvernanții nu au arătat că sunt disponibili să se așeze la masa negocierilor.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store