Ajutor nesperat din Opoziţie pentru Portariuc în meciul cu Ţurcanu

 

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, îşi exprimă într-un comunicat de presă dezacordul faţă de iniţiativa actualui preşedinte Florin Ţurcanu de a amenaja o piaţă agroalimentară la parterul Uvertura Mall. Actualul lider interimar al Partidului Mişcarea Populară (PMP) crede că, în realitate, nu este vorba de altceva decât un nou episod din răfuială pe care şeful CJ o poartă cu primarul Ovidiu Portariuc.

Ţurcanu ar fi preocupat de piaţă în timp ce proiectul de la "Apă" ar fi în pericol

mihai tabuleac lider pmp botosani  "Dacă cei din USL au ajuns la concluzia că trebuie să se îmbrățișeze în public și să se războiască în culise, este problema lor, dar nu trebuie să târască în acest circ și instituțiile pe care le reprezintă. Oricare ar fi culoarea politică a primarului municipiului Botoșani, autoritatea administrativă județeană nu are dreptul să se substituie și să deschidă o piață agroalimentară paralelă într-un spațiu care nu face parte nici din domeniul public al municipiului și nici din domeniul public al județului”, afirmă Mihai Ţâbuleac.
Acesta arată că, potrivit legii, administrarea piețelor reprezintă un serviciu public de interes local şi că, în aceste condiții, firesc ar fi ca cei de la județ să se concentreze asupra atribuțiilor lor specifice deoarece, în oponia sa, prea multă grijă pentru alții va genera pagubă, mai devreme sau mai târziu.
« De exemplu, investiția privind sistemul de apă-canalizare este atât de întârziată încât există riscul ca județul să piardă importante fonduri europene. De asemenea, deși sistemul nou de salubritate este aproape funcțional, nu s-a făcut nimic valabil pentru încheierea unui contract de delegare a gestiunii. Efectul economic al deschiderii unei noi piețe într-un spațiu privat constă în deturnarea unor surse financiare de la bugetul primăriei către contul personal al patronului spațiului respectiv iar, dacă bugetul Primăriei este deposedat de niște fonduri, nu pierde primarul ci noi toți », mai spune Mihai Ţâbuleac.

Drumuri făcute pe banii din viitoarele legislaturi

De asemenea, preşedintele interimar al PMP Botoşani solicită consilierilor judeţeni să revină asupra hotărârii de modernizare a unor drumuri judeţene prin metoda de finanțare “credit-furnizor” deoarece asta înseamnă că, ceea ce va lucra constructorul în acest mandat, va fi plătit în anii următori, din bugetul județului, adăugându-se dobânzile aferente.
“Este foarte bine că există intenția modernizării drumurilor județene, dar aceasta trebuie să se facă prin atragerea fondurilor europene și pe seama programelor guvernamentale speciale, deci cu bani nerambursabili”, declară Mihai Ţâbuleac.
Fostul preşedinte al CJ Botoşani dă ca exemplu precedentul mandat, când s-au modernizat şosele la Dersca, Mihăileni, Mihălășeni, Suharău, Racovăț, Coșula, Stăuceni, Răchiți, Corlăteni, Vorona.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu îi dă peste nas lui Portariuc şi ia subsolul de la mall
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Ţâbuleac: PNL este doar un centru de distribuire de funcţii