Românii cu venituri reduse pot primi un ajutor de 1.900 de euro în programul "România Viitorului", a anunţat ministrul Marcel Boloş.
Programul se adresează celor care nu au racordate casele la rețelele publice de apă și canalizare. De aceşti bani pot beneficia românii al căror venit pe membru de familie este mai mic de 1900 de lei lunar, iar în cazul lor nici nu este nevoie să depună acte, scrie știripesurse.ro
"În România Viitorului nu se mai cară apă cu găleata
26% din populația României încă nu este conectată la rețeaua de apă-canalizare. Iar aici sunt incluși bătrâni care trebuie să scoată zilnic zeci de găleți de apa din fântână pentru gătit sau spălat.
Cu bani europeni din Planul Național de Redresare și Reziliență, aducem însă firescul în casele românilor.
În acest moment este deschis la Administratia Fondului pentru Mediu apelul "Prima conectare", a cărui alocare totală ajunge la 168 de milioane de euro, de care vor beneficia peste 80.000 de gospodării.
Ce aduce concret? Pentru fiecare locuință unde venitul pe membru de familie este mai mic de 1900 de lei lunar, Guvernul României alocă 1.900 de euro pentru lucrări de branşare şi racordare la sistemul public de apă şi canalizare.
Beneficiarii finali nu trebuie să depună documente, pentru că proiectele le fac companiile de utilităţi publice. În parteneriat cu primăriile, acestea trebuie să identifice gospodăriile care îndeplinesc condițiile și să execute apoi lucrările.
Conectăm România la reţeaua de apă
Separat de investițiile din PNRR, prin proiectele din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 aproximativ 1,8 milioane de români sprijiniți au fost conectați la rețeaua de apă-canalizare.
Mai mult, în 2021-2027 avem prin Programul Dezvoltare Durabilă fonduri pentru 6.977 kilometri de conducte noi sau optimizate.
Astfel, peste 970.000 noi persoane vor fi conectate la rețeaua de apă și 520.000 la rețeaua de canalizare", a transmis ministrul Investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, pe pagina de Facebook.