Ajută-l pe David să trăiască fără durere: Strigătul unui tânăr care luptă cu o boală rară și devastatoare

„Vreau să trăiesc fără durere. Vreau să pot respira adânc, să merg fără teamă, să simt că viitorul nu îmi este furat. Dar acum am nevoie de tine.”

 

Povestea dramatică a lui David

 

 

Acestea sunt cuvintele tulburătoare ale lui David Lutaniuc, un tânăr de doar 18 ani din România, a cărui copilărie s-a transformat într-o luptă crâncenă pentru viață. Diagnosticat cu neurofibromatoză tip 1, o boală genetică rară și imprevizibilă, David a trecut printr-un coșmar medical care l-a marcat pentru totdeauna.

 

Până la vârsta de 5 ani, David era un copil sănătos și plin de energie. Apoi, totul s-a schimbat. Dintr-o scolioză ușoară și câteva pete suspecte pe piele, au urmat ani de investigații și durere. La doar 6 ani și jumătate, starea lui s-a deteriorat dramatic. A slăbit considerabil, a intrat în comă, iar medicii au descoperit două tumori cerebrale. A fost supus unor intervenții chirurgicale de urgență, chimioterapie, radioterapie și luni de terapie intensivă.

 

12 ani de luptă

 

 

A învățat să meargă din nou. Să vorbească. Să mănânce. A renăscut, la propriu. Însă nu a mai fost niciodată copilul de odinioară.

 

Astăzi, la 18 ani, David trăiește într-un corp fragil și chinuit. Se confruntă cu hemipareză pe partea dreaptă, diabet insipid, probleme renale, dificultăți de vedere și dureri cronice. Și totuși, inima lui nu a încetat niciodată să spere. De 12 ani, luptă zilnic cu un curaj care inspiră.

 

Dar acum, are nevoie de ajutorul nostru.

 

Scolioza lui a ajuns la un unghi de 105 grade, afectându-i grav respirația, echilibrul și funcționarea organelor interne. Corsetul ortopedic nu mai este eficient. Singura sa șansă este o intervenție chirurgicală dublă, extrem de complexă, care costă 47.410 Euro – o sumă imposibil de suportat pentru familia sa.

 

David scrie cu sufletul în palmă: „Nu vreau să renunț. Nu după cât am luptat până acum.”

Noi, împreună, îi putem oferi o șansă la o viață fără durere. Orice sprijin contează – o rugăciune, o distribuire, o donație, oricât de mică. Să fim vocea speranței pentru un tânăr care a dovedit că este un adevărat luptător.

Cum poți dona

 

Donații online și povestea completă a lui David pot fi accesate aici: https://salveazaoinima.ro/david-lutaniuc/

Donații se pot face și direct în conturile Asociației „Salvează o Inimă”:

•             Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

•             Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

•             Cod SWIFT/BIC: BTRLRO22

•             Banca: Banca Transilvania

•             Cod fiscal: 31015982

 

Vă rugăm să menționați la detaliile plății: „David Lutaniuc”