Agresorul fetelor a recidivat! A mai fost arestat pentru tâlhărie, dar a fost eliberat

 

Tânărul care a atacat marţi seară o femeie şi şase fete în cartierul Bucovina nu se află la prima ispravă de acest gen. Bogdan Iacob este cercetat în prezent în alte două dosare, acuzaţia fiind aceeaşi: tâlhărie.
bogdan iacob fete agresate bucovina

A stat doar două zile după gratii

Una dintre fapte a avut loc spre sfârşitul anului trecut, iar cealaltă în luna ianuarie a acestui an. După producerea celei de-a doua fărădelegi, pe 30 ianuarie, Judecătoria Botoşani, la cererea Parchetului, l-a arestat. Tânărul nu a stat însă după gratii decât două zile fiindcă a formulat recurs, iar pe 1 februarie Tribunalul Botoşani a dat curs solicitării, eliberându-l. 
„Anulează mandatul de arestare preventivă nr.1 din 30 ianuarie 2013 emis de Judecătoria Botoşani şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Onorariile avocaţilor din oficiu de la prima instanţă şi din recurs în sumă de câte 100 lei se vor achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei”, se menţiona în hotărârea instanţei.

Avea o sumedenie de interdicţii

Magistraţii i-au redat atunci libertatea tânărului cu mai multe condiţii, una dintre acestea fiind ca timp de 27 de zile să nu părăsească municipiul Botoşani. Iată ce trebuia să mai facă Bogdan Iacob:
-    să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
-    să se prezinte la Poliţia municipiului Botoşani, desemnată cu supravegherea de către instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
-    să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
-    să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Pe durata măsurilor lui Bogdan Iacob i s-a interzis şi să se apropie de una dintre victime, de membrii familiei acesteia şi de martori, neavând totodată voie să comunice cu toţi aceştia direct sau indirect.
„În temeiul art.145 alin.22 Cod procedură penală, se va atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive”, se mai specifica în hotărârea Tribunalului Botoşani.

Poveste asemănătoare crimei de la Hilişeu Crişan

Cazul seamănă din acest punct de vedere cu al nefericitei Niculina Bacinschi, care a fost omorâtă în primăvară la Hilişeu Crişan de Cătălin Andronicese, care avea un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe şi pentru distrugere. Era deja trimis în judecată, însă n-a considerat cineva că faptele sale sunt atât de grave încât să fie ţinut după gratii, rămânând în libertatea şi comiţând crima asupra adolescentei. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Complicele bolnav la uciderea elevei din Hilişeu – Filmul incredibil al crimei : Apă, apă, apă / A primit ce-a meritat
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 ACUM : Maniacul din Bucovina adus în faţa judecătorilor; şi-a acoperit faţa - FOTO