Gheorghe Codău îngrijitorul de la Școala din localitatea botoșăneană Călărași care a lovit, dând dovadă de o cruzime ieșită din comun, o educatoare aplicându-i mai multe lovituri de ciocan în cap a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Victima sa zace în continuare pe un pat de spital din Iași. Gheorghe
Codău, de 55 de ani se află în stare de arest preventiv și urmează să
fie judecat sub acuzația de ”tentativă de omor”. S-a reţinut că în dimineaţa zilei de 1 iulie 2013, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un ciocan peste cap, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral, cu fracturi deschise şi înfundare parietală stângă. După efectuarea examenului medico legal s-a constatat că agresorul i-a aplicat femeii nu mai puțin de șapte lovituri de ciocan în zona capului.
Conflictul dintre cei doi ar fi apărut după ce educatoarea, Elena Rusu i-ar fi solicitat să dea muzica mai încet. Nervos de faptul că i s-a atras atenția, bărbatul a așteptat momentul oportun pentru a o ataca. Ulterior s-a deplasat la domiciliu și a încercat să-și pună capăt zilelor însă viața sa nu a fost pusă în pericol. Acum el va răspunde în fața legii pentru fapta sa și cel mai probabil își va petrece mare parte din anii care i-au mai rămas din viață, într-o celulă întunecoasă.
CITEŞTE:
Îngrijitorul care a lovit o educatoare cu ciocanul a fost arestat