Agenţia de Prestaţii Sociale va prelua sărăcimea de la primării

 

În urma unui proiect de lege adoptat de Guvern, beneficiarii ajutorului la venitul minim garantat nu vor mai beneficia de acest ajutor financiar de la administraţiile publice locale ci de la Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale. Noul act normativ ar urma să îşi producă efectul de la data de 1 ianuarie 2011.
La Botoşani media beneficiarilor acestui sprijin este de aproximativ 5.000 de persoane pe lună, ponderea fiind deţinută de persoanele care locuiesc în mediul urban. În prezent, aceste ajutoare sunt acordate din bugetul local al primăriilor, în funcţie de posibilităţi, cu condiţia ca beneficiarii să presteze şi muncă în folosul comunităţii. Dat fiind situaţia financiară a administraţiilor publice locale, în luna iulie a anului în curs, au fost efectuate doar o parte din aceste plăţi, fiind deja înregistrate restanţe. „Din cele 5.485 de dosare aprobate, au fost date la plată doar 3.154. Au rămas restanţe care în principiu vor fi plătite tot de primării, dar vom vedea hotărîrea de Guvern pentru a se vedea exact cine şi cum le va plăti. Dar avînd în vedere că în mare parte ajutorul social a fost plătit tot din bugetul local prin redistribuiri de la bugetul central prin intermediul Consiliului Judeţean către primării, nu cred că va fi o problemă să plătească de la 1 ianuarie şi restanţele pe 2010”, a declarat Sebastian Tocariu, director executiv AJPS. În speţă, primarii nu vor mai aproba plata venitului minim garantat, ci doar vor desfăşura anchete sociale, care vor fi aprobate de Agenţia de Prestaţii Sociale. În cazul aprobării de către primari a unor dosare fără acoperire, aceştia vor fi declaraţi apţi de sancţiuni cuprinse între 500 şi 1.000 de lei. Efortul financiar total pentru plata dosarelor aprobate la nivel judeţean este de circa 565.000 lei, iar valoarea pentru care s-au  făcut plăţi efectiv este de aproximativ 516.000 lei.