Agenți economici la Târgul Agro Zoo amendați cu zeci de mii de lei

Sancțiuni de peste 30.000 de lei aplicate comercianților prezenți la târgul organizat în weekend în comuna Răchiți.

 

La data de 29 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul specialiștilor Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Comisariatului pentru Protecția Consumatorului au acționat în zona târgului organizat în comuna Răchiți, pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală, a comerțului ilicit și pentru verificarea modului de respectare a normelor igienico-sanitare sanitare.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 24 de agenți economici.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 33.000 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea caselor de marcat, protecția consumatorului și registrul unic de control.