Agenţi economici botoşăneni cu datorii la apă de 8 milioane de lei

 

În ultimii opt ani instanţele de judecată au dat peste 1.000 de hotărâri definitive de executare silită a rău-platnicilor pentru serviciul de alimentare cu apă şi canalizare. 875 dintre hotărârile executate sunt doar din municipiul Botoşani. În perioada 2007-2010 juriştii SC Apa Grup SA au instrumentat aproximativ 200 de dosare ce vizau executarea silită sub diferite forme: popriri salariale, sechestrul şi valorificarea bunurilor celor rămaşi cu datorii mari către operatorul de apă din judeţ. La această dată executorii judecătoreşti au în vedere 121 de consumatori de apă, aceştia  achitând parţial sumele pentru care au ajuns să fie executaţi silit, dar şi alţi 56, care din cauză că nu au făcut nici un efort financiar pentru restanţele adunate, riscă să li se vândă bunurile imobile.
Sunt datorii de câte 70, 80 de milioane de lei vechi, adunate în ani mulţi, fără ca persoanele în cauză să încerce măcar să remedieze situaţia. Nu au respectat eşalonările, sau nici nu au făcut vreuna, au refuzat orice plată, iar penalităţile pe care legea ne obligă să le calculăm, s-au tot adunat. Ne pare rău pentru astfel de situaţii.”, a declarat Maricel Georgescu, directorul general al SC Apa Grup SA Botoşani.
În prezent datoriile populaţiei către operatorul judeţean de apă  se ridică la nivelul a 10,2 milioane de lei, iar cele ale agenţilor economici sunt de circa 8 milioane. O bună parte dintre acestea, circa 6 milioane de lei, provin doar de la doi agenţi economici, în speţă Goscom Dorohoi şi SC Termica SA Botoşani, datoriile societăţii de termoficare luate în calcul fiind altele decât cele cesionate firmei E.ON.