Un bărbat este cercetat de oamenii legii după ce a înșelat o altă persoană cu suma de 700 de lei dându-se drept agent de asigurări. Botoșăneanul are 50 de ani și este din Flămânzi.
Pe 8 septembrie anul acesta, polițiștii din micul orășel au dispus începerea urmăririi penale faţă de I. D. așa zisul agent, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune.
În fapt, persoana este bănuită că, timp de șase ani de zile, a desfăşurat activități de agent de asigurare, fără a fi autorizată, exercitând fără drept această profesie.
În această perioadă ar fi întocmit în fals, unui bărbat din oraşul Flămânzi, mai multe polițe de asigurare pentru locuință, inducându-l în eroare cu prilejul întocmirii acestora și înșelându-l cu suma de 700 lei.
În cauză continuă cercetările, urmând să fie propusă soluţie procedurală.